Atenție fermieri, ceea ce semănați – aceea culegeți
Nu știu cum se face că noi românii apreciem mai mult și dăm credit mai mare persoanelor și lucrurilor străine în detrimentul celor autohtone care de cele mai multe ori se dovedesc superioare celor din import, sunt mai bine adaptate condițiilor locale de mediu, răspund mai bine cerințelor noastre și nici nu sunt inferioare celor străine nici chiar ca nivel de producție. Se pare că este vorba de un cosmopolitism prost înțeles care nu de puține ori ne-a făcut mai mult rău decât bine. Cu mai multe zeci de ani în urmă în cultura orezului americanii au produs o adevărată revoluție prin crearea unor soiuri înalt productive, iar India, țară care avea de pe atunci de hrănit mai bine de un miliard de guri, a procedat la înlocuirea seminței proprii cu cea americană și imediat a avut de furcă cu o avalanșă de probleme în ceea ce privește mai ales protecția fitosanitară a culturilor căci soiurile americane s-au dovedit a fi prea puțin rezistente la agenții patogeni specifici Indiei, și producțiile în loc să fie mai mari au fost cu mult mai mici și de calitate inferioară celor de până aici. Așa că după ce făcuseră un uriaș efort financiar ca să introducă sămânța americană au fost nevoiți să facă altul cel puțin la fel de mare pentru protecția fitosanitară a culturilor ca în final să se întoarcă înapoi la soiurile autohtone, desigur după un timp nu tocmai scurt și cu alte eforturi financiare. Și noi am trecut printr-un astfel de necaz, însă mult mai puțin costisitor cu plantațiile de păr înființate cu puieți importați din Bulgaria și infectați cu cancer bacterian, dar la noi problema a fost sesizată imediat și remediată prompt. Asta dacă nu ținem cont de adevăratele dezastre din agricultură produse după 1990 și ale căror efecte le vedem bine și astăzi. În ceea ce privește oferta de semințe românești aceasta este încă și mare și diversificată și valoroasă din toate punctele de vedere. Vă veți întreba cum se face că hibrizii americami de porumb se cultivă cu foarte bune rezultate de mulți, foarte mulți ani la noi. Răspunsul este simplu și pe deplin lămuritor căci aceștia au numai baza genetică americană, în rest au fost adaptați și produși la noi. Nu același lucru se poate spune să zicem despre semințele de legume căci onor comercianții noștri de astfel de semințe au adus în țară, și au luat cu ele ochii producătorilor, multe soiuri și mulți hibrizi care au pătruns ușor pe piață și au eliminat pe cele autohtone. Așa se face că acum cumpărăm tomate, castraveți și alte legume cu gust și aspect de plastic, dar mai deloc apetisante. Și zootehnia a suferit de aceasta căci se ajunsese până acolo încât se creșteau rase și hibrizi (linii sintetice) de porc a căror carne trebuia prăjită cu ulei în tigaie căci nu mai conținea pic de grăsime, dar, ce să vezi, aveau un consum mai redus de furaje pe kilogramul de spor lăsând impresia, de altfel susținută contabil, dar numai contabil, că sunt mult mai rentabili. Când s-a văzut însă că această carne, și nu numai ea, afectează sănătatea s-a reluat creșterea raselor autohtone ca Mangalița, Basna sau Rușețu. S-a încercat și cu ovinele, dar ciobanii noștri, adevărații crescători de oi, nu s-au lăsat păcăliți. Aceasta este singura specie care rezistă valului de ,,mondializare”. La bovine Sura de stepă românească are cea mai gustoasă carne, este întrecută doar de celebra vacă japoneză Kobe, preferată de o anume față politică subțire, dar aceasta este în bună măsură artificială sau artficializată. Este reevaluată vârtos acum sura noastră. Mai bine mai târziu decât niciodată, dar să nu fie prea târziu. Revenind la cultura de porumb vă recomand hibrizii integral românești Fundulea 376 și Olt din grupa FAO de precocitate 400 sau pe cei marca Turda din grupele FAO 200 și 300. Mai sunt și unii hibrizi Pioneer, sămânța produsă în țară, dar trebuie să fie tot din aceste grupe de precocitate. Nu alergați după alte soiuri și alți hibrizi despre care ați auzit că în Dobrogea sau Bărăgan au dat vagoane de știuleți pe hectar căci ei fie sunt prea târzii și nu apucă să se coacă la noi și îi pierdeți prin mucegăire în pătule, fie sunt pretențioși la sol, apă, hrană etc și la noi în județ nu le găsesc. Țineți minte „găina vecinului nu-i totdeauna curcă”. Totodată nu semănați densități mari căci acestea nu le puteți susține agrotehnic, și iar veți avea rezultate slabe și cheltuieli grase, ceea ce desigur nu este deloc bine. Țineți minte „desul umple fesul, rarul umple carul”. Dacă totuși ați semănat des procedați neapărat la rărit când prășiți, chiar de la prima prașilă manuală, nu amânați pentru următoarea intervenție căci plantele cresc și sentimentali cum suntem ne va fi foarte greu să le mai tăiem. Ideal ar fi să lăsați cam 30 cm distanță între plante pe rând, în niciun caz mai puțin sau mai multe plante la un loc. Plantele au capacitatea de a-și regla producția în funcție de densitate și alți factori, dar cu efecte negative, în cazul densităților mari, asupra calității acesteia. Recolta finală nu este nici pe departe produsul dintre numărul de plante și greutatea fructelor de pe o plantă pe care o presupunem noi, sunt mulți, foarte mulți, alți factori care o determină. Nu vă zgârciți la încă puțină cheltuială pentru erbicidarea culturilor, mai ales a cerealelor păioase, căci eliminarea buruienilor înseamnă hrană suplimentară și mai ușor accesibilă plantelor de cultură, deci producție suplimentară. Nu vă lăsați păcăliți de faptul că aparent lanurile dumneavoastră nu au buruieni căci acestea sunt fie ascunse sub frunzele plantelor de cultură, fie acum sunt mai mici, dar imediat ce trece momentul optim pentru aplicarea erbicidelor, împăierea la cerealele păioase și opt frunze adevărate la porumb, acestea se dezvoltă puternic. Deseori am dat ca exemplu că pe vremea când agricultura se făcea industrial și la noi mulți tehnicieni au fost păcăliți de rapița sălbatică din culturile de in. Se știe că ierbicidarea inului se poate face doar în faza de brăduț, ulterior acestea suferă fitotoxicitatea ierbicidelor. Rapița sălbatică își menține sub formă de brăduț frunzele până când și inul trece în stadiul următor. Atunci rapița își dezvoltă rapid rozeta de frunze și năpădește cultura de in. Doar plivitul rapiței o mai poate scăpa. Nu puține au fost cazurile când lanurile de in au fost compromise astfel.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI
