Agricultura pe înţelesul tuturor – Bolile și dăunătorii mazărei de grădină

1796

Mazărea de grădină are mai puține boli. Astfel:
1 – Mana (Peronospora pisi) afectează mai ales frunzele dar chiar și păstăile în diferite stadii de dezvoltare. Pe frunze, începând cu cele bazale, apar pete galbene pe fața superioară, de diverse forme care cu timpul își extind suprafața. Sub ele, pe dosul frunzei, apare un mucegai fin, cenușiu-deschis sau violaceu iar cu timpul frunzele atacate se usucă și cad. Asemenea manifestări pot apărea și pe păstăi și pot fi afectate de ciupercă chiar și boabele când sunt factori favorizanți ca umiditate și temperatură ridicate. Protecția plantelor se asigură prin tratarea semințelor cu Apron XL 350 ES – 1 l / to iar în vegetație prin stropiri cu oricare din produsele indicate la combaterea manei la alte culturi.
2 – Antracnoza (Colletotrichum lindemutianum) apare mai ale pe plantele provenite din semințe netratate. Primele simptome apar pe cotiledoane ca pete rotunde sau ovale de culoare închisă. Pe frunze petele sunt întâi roșiatice apoi se închid la culoare, dispuse pe dosul frunzelor iar pe păstăi petele sunt aproape rotunde, ruginii, de cca 1 cm diametru. Tratamentul presupune stropiri cu : Captan 50 WP – 0,25 %, Captedin 50 PU – 0,25 %, Euparen – 0,2 %, Mancozeb 800 – 2 kg / ha, Merpan 50 PU – 0,25 %, Tiuram 75 PU – 0,2 % sau Tripomol 0,3 % iar semințele se tratează umed cu Apron 35 SD – 4 kg / to sau Beret MILX 360 PS – 1,25 l / to. În vegetație tratamentele se aplică în aceleași faze ca la arsura comună.

mazareMazărea are însă mult mai mulți dăunători. Astfel :
1 – Păduchele verde al mazărei (Acyrthosiphon pisum) iernează ca ou în sol din care se dezvoltă primăvara formele aripate pe la jumătatea lunii mai, aproape simultan cu înfloritul mazărei. Atacul este amplificat de clima călduroasă și uscată. Combaterea se face la apariție cu Diazol 60 EC – 0,08 % sau Thinex ULV – 28 l / ha.
2 – Tripsul mazărei (Kakothrips robustus) iernează ca larvă în sol de unde iese în luna mai, atacă mazărea și bobul și depune ouăle pe flori. După vreo 10 zile din acestea ies larvele care vor distruge frunzele, lăstarii, păstăile în formare și florile în curs de apariție. Atacă și ca adulți și apoi se retrag în sol pentru iernat. Ei au culoare brun-negricioasă iar larvele sunt gălbui. Combaterea presupune tratamente cu Basudin 600 EW – 1 l / ha, Chess 25 WP – 0,5 kg / ha, Carbetox 50 CE 0,5 kg / ha, Cipertrin 10 CE – 0,03 %, Confidor 200 DSL – 0,075 %, Diazol 50 EW – 0,2 %, Fastac 10 CE RV – 0,02 %, Mospilan 20 SP – 0,025 %, Orthene 75 – 1 kg / ha, Polytrin 200 EC – 0,1 l / ha, Sumicidin 20 EC – 0,05 %, Suspect 10 EC – 0,03 % sau Talstar 10 EC – 0,05 %.
3 – Gărgărița frunzelor (Sitona lineatus) iernează în sol ca adult, mai rar ca larvă și are o singură generație pe an. Ies în aprilie și depun pe tulpinile și frunzele de mazăre cam 140 ouă din care pe la jumătatea lui iunie apare noua generație. Larvele pătrund în sol unde distrug nodozitățile de pe rădăcini iar adulții ies afară unde atacă cultura până toamna când se retrag în sol pentru iernare. Prin acest atac plantele se dezvoltă insuficient și producțiile se diminuiază foarte mult. Combaterea se face prin tratamente la sămânță cu Carbofuran 350 – 28 l / to, Carbodan 35 ST – 25 l / to și în vegetație cu Fastac 10 CE RV – 0,15 l / ha.
4 – Gărgărița boabelor de mazăre (Bruchus pisorum) are o generație pe an și iernează ca adult în depozite. Atacul începe în mai pe plante unde depune dispersat cam 200 ouă din care ies larvele ce pătrund în păstăile crude și apoi în boabe. În bob pătrunde o singură larvă dar pot fi atacate toate boabele din păstaie. Combaterea constă în tratamente cu Carbetox 37 CE – 1,5 l / ha, Ecalux 25 EC – 0,1 %, Sinoratox 35 CE – 0,15 %, Coopex – o,5 % – 1 kg / to sămânță și Fumitox 10 – 3 g p c / mc spațiu depozitare.
5 – Molia păstăilor de mazăre (Laspeiresia nigricana) iernează ca larvă în sol iar adulții depun ouăle pe flori și păstăile în formare. Larvele rezultate, de culoare alb-gălbui cu capul de culoare închisă, pătrund în boabe unde consumă miezul și depun multe dejecții. Toamna larvele pătrund 2 – 3 cm în sol și se îmbracă în cocon de mătase pentru iernare. Combaterea presupune tratarea culturii cu orice insecticid recomandat pentru buhă, molii, muște, purici etc.
Respectați cu strictețe regulile de protecția muncii, indicațiile producătorilor menționate pe ambalaje și păstrați-le pe acestea pentru eventuale litigii sau neînțelegeri.
Ing. Ion Velici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here