De regulă ploile, chiar și abundente, fac bine culturilor agricole, dar atunci când sunt în exces, mai ales în exces prelungit, adesea pot provoca daune importante prin asfixierea plantelor al cărei efect direct este reducerea densității plantelor valoroase și deci reducerea potențialului productiv al culturilor precum și modificarea structurii floristice a terenurilor în favoarea florei spontane puțin sau deloc utilă fermierilor. Culturile agricole suportă diferit stagnarea apei (băltirea) și deci măsurile pe care trebuie să le luăm sunt diferite de la o cultură la alta. Una dintre cele mai sensibile culturi la băltire este lucerna care suportă excesul stagnant de apă doar 3 – 4 zile deși este cea mai mare consumatoare de apă dintre plantele de cultură de la noi. Peste această limită de timp mugurii de lucernă din colete se asfixiază și astfel plantele pier. Și mugurii de pe rădăcini au aceeași soartă. În locul plantelor de lucernă pierite în primăvară vor răsări plante sălbatice care nu numai că vor înrăutăți calitatea fânurilor dar fiind mai robuste vor domina plantele de cultură din imediata vecinătate slăbite în urma excesului stagnant de apă și în scurt timp vor pieri și ele. Iată suficiente motive pentru a proceda de urgență la îndepărtarea apei din băltoacele din lan. Operațiunea nu este greoaie și constă în săparea unui șanț îngust și nu prea adânc prin care apa în exces să fie evacuată până întrun emisar (receptor) care să o evacueze mai departe. Mai multe asemenea șanțuri pot fi interconectate pe traseul cel mai scurt spre a reduce suprafața afectată de acestea. Lucrarea este imperativ să fie efectuată cât mai urgent spre a reduce cât mai mult timpul de stagnare a apei în băltoace. Trifoiul și gramineele perene sunt mai rezistente cu 1 – 2 zile decât lucerna la acest fenomen dar și din aceste culturi este bine să fie eliminată cât mai urgent apa în exces stagnant. Nici cerealele păioase (grâu, orz, triticale) nu suportă timp prea îndelungat acest exces. Durata rezistenței lor la băltire depinde foarte mult de stadiul de creștere al plantelor. Astfel plantele abia răsărite sau cele puternic crescute, cu rozeta frunzelor întinsă la sol sunt mai puțin rezistente decît cele cu creștere medie. Aici își spune cuvântul calitatea lucrărilor agrotehnice efectuate pentru înființarea culturilor. Dacă terenul nu este neted ci cu coame și șanțuri este lesne de înțeles că plantele din porțiunile mai joase sunt cel mai puternic și nedorit afectate. Cel mai puțin afectat de acest exces este triticale care a moștenit de la secară o oarecare rezistență mai îndelungată la acest fenomen. Oricăt de mult ar suporta plantele de cultură stagnarea apei acest lucru afectează negativ potențialul de producție al acestora. Combatere excesului de apă stagnant din aceste culturi se pote face în același mod ca și la lucernă. Viile sunt și ele afectate de apa care băltește mai ales în imediata apropiere a butucilor. Chiar dacă aceste plante sunt în repaus vegetativ stagnarea apei împiedică respirația rădăcinilor și dacă stagnarea apei durează mai mult de 8 – 10 zile poate conduce până la moartea plantelor. În plantațiile viticole este foarte bine ca după căderea frunzelor să se procedeze la arat sau la săpat cu cazmaua a solului și lăsarea terenului în brazdă crudă, adică să nu fie mărunțit, pentru a se creea astfel spații lacunare mari prin care apa din precipitații să pătrundă mai ușor și mai adânc în sol. Astfel se previne destul de bine stagnarea apei din precipitațiile excesive. Ideal ar fi ca înainte de arat să fie împrăștiat gunoiul de grajd bine fermentat iar odată cu arătura se face și încorporarea lui în sol. Apa din toamnă și iarnă va provoca solubilizarea acestui material și deci intrarea sa mai ușor în soluția solului devenind astfel accesibil plantelor. Pentru a spori rezistența soiurilor valoroase de struguri la acest fenomen se recurge la altoirea vițelor nobile pe portaltoi specifici feluritelor zone pedoclimatice de cultură și acesta este un motiv în plus să cultivăm vițe altoite provenind numai din pepinierele existente în fiecare bazin viticol. Hibrizii direct productivi se dovedesc a fi mai rezistenți la excesul stagnant de apă decât soiurile nobile, mai ales dacă acestea din urmă provin din pepiniere neadecvate zonei noastre de cultură. Pomii fructiferi pot suferi și ei din cauza băltirii apei din precipitațiile din toamnă chiar dacă și ei se află în repaus vegetativ. Mugurii din zona coletelor sau de pe rădăcini pot fi asfixiați până la moarte de apa stagnantă. Pentru a spori rezistența plantelor pomicole la asemenea fenomene negative geneticienii au creat soiuri rezistente care se folosec drept portaltoi sau se altoies unele specii mai sensibile pe altele mai rezistente ca de exemplu cireșul altoit pe vișin, părul altoit pe gutui, prunul altoit pe corcoduș etc. Dintre speciile pomicole cele mai sensibile sunt cireșul, caisul, piersicul, mărul iar mai rezistente se dovedesc corcodușul, vișinul sau gutuiul. Prin inginerie genetică au fost create clone și linii genetice valoroase ca portaltoi din soiurile sălbatice de măr, păr, prun. La înființarea plantațiilor de vie și pomi trebuie evitate terenurile cu risc sporit de inundații sau de băltire a apei din precipitații. și în aceste plantații excesul stagnant de apă se elimină tot prin șanțuri conducătoare și colectoare.
Ing. Ion VELICI
