Agricultura pe înţelesul tuturor – Să ne protejăm ecologic grădina, casa

2963

5 – Materiale ecologice, homeopate.

Continuăm să vă prezentăm noi mijloace ecologice de protecție a grădinei de legume sau a plantațiilor de pomi și arbuști fructiferi ori a viei.
Soluția de ulei realizată din o cană de ulei de bucătărie în care se pune o linguriță de detergent lichid și după omogenizarea prin agitare puternică se toarnă în 1 l apă. Se agită bine pentru omogenizare și se stropesc plantele mai ales pentru combaterea acarianilor, afidelor sau a musculiței albe la ardei, vinete, castraveți, morcovi, țelină sau alte legume.
Soluția alcoolică 1 se realizează din 2 – 3 linguri de fulgi de săpun dizolvați în 1 / 2 cană de alcool de 600 apoi se toarnă în 1 1 apă călduță. Este eficace contra multor dăunători de frunze.
Soluția alcoolică 2 se obține dintr-o linguriță de detergent de vase dizolvat într-o cană de alcool de 600 și 11 apă. Separat 3 linguri de ardei iute tocat ( sau de boia iute ) se pun în 1 / 2 cană apă fiartă și după răcire se amestecă cu apa și detergentul. Are puternic efect insecticid asupra multor dăunători.
Spray de usturoi și ardei iute realizat dintr-o căpățână mare de usturoi bine pisat + 1 lingură de boia de ardei iute + 1 lingură de ulei de bucătărie + 1 linguriță detergent de vase amestecate în 7 căni de apă se folosește prin stropirea plantelor contra omizilor, afidelor, gândacilor sau a furnicilor.
Spray de mentă obținut prin mărunțirea cu blenderul a 1 cană frunze de mentă + 1 cană frunze de ceapă + 1 / 2 căni ardei iute + 1 / 2 cană apă. Produsul obținut se pune în 4 l apă + 1 / 2 lingură detergent de vase. După filtrare această soluție se diluează 1 / 2 l soluție în 1 l apă și se tratează plantele contra insectelor devoratoare de plante.
Ceaiul de hrean se obține prin punerea a 1 / 4 rădăcină de hrean tocată în 3 l apă fiartă și 2 căni de ardei iute tocat. Se lasă la macerat și răcit timp de 3 ore, iar după strecurare se stropesc plantele contra musculiței albe, omizilor, afidelor, gândacului de Colorado. Acest ceai are și un puternic efect fungicid.
Ceaiul de gălbenele se prepară din 1 cană de frunze și flori de gălbenele zdrobite puse la macerat timp de 24 ore în 0,5 l apă. După filtrare se dizolvă în 1,5 l apă + 1 / 4 lingură fulgi de săpun. Este foarte eficace contra gândacilor sau viermilor, mai ales la legume.
Ceaiul de citrice se realizează prin punerea a 2 căni de apă clocotită peste coaja unui fruct de citrice (lămâie, portocală etc) și se lasă la macerat timp de 24 ore. După filtrare se adaugă câțiva stropi de săpun lichid și se tratează plantele contra afidelor, păduchilor țestoși, lânoși, a furnicilor și a diverselor boli foliare. Este foarte indicat în protecția citricelor de apartament.
Ceaiul de pelin se obține din 250 gr frunze de pelin fierte în 2 l apă timp de 30 minute. După răcire și filtrare se adaugă o linguriță fulgi de săpun. Are un puternic efect insecticid.
Soluția de melasă preparată din 1 lingură de melasă în 1 l apă fiartă și o linguriță detergent de vase + 1 linguriță de oțet combate dăunătorii de pe plante și de la sol.
Soluția de oțet realizată dintr-o cană de oțet + 3 căni de apă + 1 linguriță de melasă + 1 linguriță de detergent de vase combate eficace dăunătorii verzei.
Ceaiul de mușețel realizat dintr-un pliculeț de mușețel și o cană de apă fiartă are un puternic efect fungicid mai ales la plantele de apartament.
Extractul de crizanteme realizat prin macerarea timp de 24 ore a două linguri pline de flori de crizanteme în 1 l apă fierbinte și o linguriță de fulgi de săpun. Are efect insecticid și fungicid.
Soluția chili realizată prin mixarea în blender de ardei iute, apă și săpun. Este eficace contra omizilor și a furnicilor. Cu această soluție se pot proteja contra furnicilor și stupii de albine prin stropirea terenului din preajma acestora.
Extractul de rubarbă se obține prin fierberea a 1 kg frunze de rubarbă în 3 l apă timp de 30 minute. După răcire se filtrează, se adaugă 1 linguriță de fulgi de săpun. Pentru tratament se diluează în părți egale cu apă. Are efet insecticid, dar nu afectează albinele.
Atenție – nu faceți tratamente pe căldură peste 250 C căci riscați defolierea plantelor tratate. Este recomandabil ca anticipat cu cel puțin 24 ore să faceți proba pe o mică porțiune de plantă. Toate produsele acestea se folosesc imediat ce au fost realizate, întârzierea poate duce la alterarea lor cu efecte nedorite.
Vom continua…
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here