Agricultura pe înțelesul tuturor – Topinamburul – inamicul numărul unu al diabetului, glicemiei și al altor boli

1 – Planta și importanța sa.
Topinamburul denumit științific Helianthus tuberosus sau popular napul de pământ, mărul de pământ, cartofi porcești, napi porcești, picioci, trufe canadiene, pere iernatice, gulii, morcov porcesc, rădăcina soarelui sau anghinare de Erusalim este o plantă erbacee din familia botanică Asteraceae, frate bun cu floarea soarelui. Are o tulpină înaltă de regulă până la 1,5 m, dar poate atinge și 3,0 m, frunze mari, aspre, păroase. Florile cu petale galben-intens asemănătoare celor de floarea-soarelui, au discul din centru alcătuit doar din 10 – 20 florete și se rotesc după soare. Părțile sale aeriene se usucă toamna, dar planta renaște primăvara din tuberculii subterani. Aceștia au forme rotunde sau alungite, multe protuberanțe asemănătoare rădăcinii de ghimbir, dimensiuni de 7 – 10 cm și pieliță de culoare variabilă de la alb la roșu, brun sau chiar violet. Numele său vine de la tribul sudamerican Topinambas de pe coasta estică a Braziliei care a vizitat Vaticanul în anul 1615 și astfel europenii au atribuit acestei plante numele topinambur, același în franceză, spaniolă, rusă, italiană, română, germană etc deși de fapt el a fost adus în Europa pentru prima dată la 1605 de căpitanul francez de corabie Samuel de Champlain de la Cape Cod din America de Nord, unde era cultivat de localnici cu mult timp înaintea venirii europenilor acolo. Deci numele plantei a fost atribuit pe nedrept după acel trib de indieni (nici acest nume nu este corect), dar ce mai contează aceasta spre exemplu în comparație cu cel dat tot anormal continentului America. Se spune că în anul 1610 această legumă a salvat de la foamete mulți coloniști francezi din actuala Canada și pentru aceasta a fost adus în Europa și introdus în gastronomie, mai întâi ca trufanda la curțile princiare vest-europene. Azi se cultivă pe scară mare în Franța, Norvegia, Rusia, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Asia, America sau Australia. În România era cultivat pe suprafețe întinse până la al Doilea Război Mondial, după care aproape că a dispărut din cultură și a reintrat acum mai ales ca plantă medicinală. De ameliorarea și agrotehnica lui se ocupă Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
De la topinambur se folosesc atât părție aeriene, tulpinile și frunzele verzi pentru prepararea diverselor siropuri și medicamente, tulpinile uscate la producerea peleților pentru sobele ecologice iar tuberculii subterani în gastronomie, industria alimentară și în cea farmaceutică. Un hectar de topinambur poate produce minimum 12 to zahăr lichid (mult mai valoros decât cel din sfeclă sau trestie), adică de două ori mai mult decât sfecla de zahăr. Ce păcat că industria alimentară nu deține utilajele necesare pentru aceasta. Din 100 kg topinambur fermentat se pot obține 7 – 10 l alcool de 350 și 60 kg de borhot furajer. Este un valoros furaj suculent pentru toate speciile de animale domestice. Nu conține oxalate, ca sfecla furajeră, care să limiteze rația, iar la vacile de lapte stimulează puternic lactația. Valoarea sa furajeră și alimentară este cu atât mai mare cu cât nu are efecte secundare, tuberculii se păstrează ușor și rezistă la geruri de minus 35 – 400 C. Pentru evidențierea avantajelor acestei culturi să mai amintim și faptul că nu are dușmani naturali, poate doar niște șoareci de câmp, luptă excelent cu buruienile și poate fi cultivat ca plantă „perenă” prin lăsarea la recoltat a unor tuberculi în cuiburi. Topinamburul se pretează foarte bine pentru culturi de tip ecologic.Tuberculii de topinambur au gust dulceag datorită conținutului uriaș de inulină, un polizaharid ce conține peste 95 % fructozăbenefică pentru diabetici și nu numai. Mai pot fi folosiți în salate, fierți în apă sărată, copți, fripți, gratinați, cartofi pai, cipsuri, pireuri în aceleași rețete alimentare ca și cartofii sau ca suc și sirop, inclusiv la îndulcirea unor băuturi alcoolice. Fierți în apă simplă au tendința de a se muia, însușire excelentă pentru prepararea unor minunate supe-creme, nu se moaie, însă și când sunt preparați la abur. O cantitate de 100 gr tuberculi de topinambur conțin: 31kcal, 130 kjoule, 78,5 gr apă, 2,44 gr proteine, 0,41 gr lipide, 4,0 gr glucide, 12,5 gr balast, 44 mgr acid linolenic, 0,165 gr acid linoic, 1,74 mgr minerale, 3 mgr sodiu, 478 mgr potasiu, 10 mgr calciu, 20 mgr magneziu, 78 mgr fosfor, 3,7 mgr fier, 60 µgr zinc, 0,150 mgr cupru, precum și vitaminele: A – 2 µgr, B1 – 200 µgr, B2 – 60 µgr, B3 – 1,3 mgr, B5 – 60 µgr, B6 – 90 µgr, B7 – 1,7 µgr, B9 – 31 µgr, C – 4 mgr, E – 1,3-2,0 mgr, K – 0,023 mgr și o mare cantitate de inulină. În multe țări topinamburul este folosit preponderent ca sirop sau la producerea alcoolului, dar și în gastronomie sau în industria medicamentelor. La noi produce medicamente din topinambur (capsule, tablete etc) compania farmaceutică Plantavorel din Piatra Neamț. Tuberculii de topinambur se păstrează mai greu în depozite, dar pot fi lăsați peste iarnă în sol căci suportă bine temperaturi de – 400 C și recoltați pe măsura solicitărilor la desfacere. Unele supermarketuri comercializează tuberculi de topinambur la prețul de 4 – 5 lei / kg și dulceață la 23 – 25 lei / borcanul de 270 gr. La o producție de 45 – 50 to / ha, realizabilă chiar și fără fertilizare, se pot obține venituri de 180 – 250.000 de lei. Prin administrarea de fertilizanți producțiile se dublează.
Având în vedere că această cultură are cerințe agrotehnice minime, nu reclamă neapărat ierbicide, pesticide sau irigații, dar nu face mofturi atunci când deficitul natural de apă este mare și se irigă, se poate spune că este extrem, extrem de rentabilă și aduce profit chiar din primul an de cultură.
În articolul următor vom detalia utilizarea și tehnologia de cultură a topinamburului care vor evidenția pe deplin valoarea deosebită a acestei plante.
Dacă toate astea fi-vor respectate…
Ing. Ion VELICI