Alegeri la filiala Crucii Roşii Gorj

324

sediu crucea rosieLuna aceasta este una decisivă pentru subfilialele din Gorj ale Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România. La nivelul întregului judeţ se vor organiza alegeri pentru ocuparea funcţiilor de conducere.

Conform lui Grigore Bunăiaşu, directorul filialei judeţene a Crucii Roşii, alegerile la nivelul subfilialelor vor debuta de la 15 ianuarie şi se vor încheia în luna martie, când unii directori vor fi reconfirmaţi în funcţii sau vor fi schimbaţi cu alţii noi. „Eu voi rămâne în funcţie şi nu am cum să candidez la aceste alegeri deoarece directorii de filiale sunt numiţi direct de la Bucureşti.

După mijlocul acestei luni, se vor desfăşura alegeri la nivelul subfilialelor comunale, orăşeneşti şi municipale urmând ca în 15 martie, filiala judeţeană a Crucii Roşii să îşi aleagă organele de conducere pe patru ani la nivelul localităţilor din Gorj”, a declarat Bunăiaşu.

În prezent, în Gorj există 64 de subfiliale din totalul de 70 de localităţi ale judeţului. Grigore Bunăiaşu, numit de conducerea Societăţii Române de Cruce Roşie, este la cârma filialei judeţene de 16 ani.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here