Alianța Noastră România, lansată la Gorj fără lider

465

Preşedintele Alianţei Noastre România, Marian Munteanu, a fost prezent, joi, la Târgu-Jiu, alături de liderul organizației ANR de la Dolj. Munteanu a anunțat că își va constitui o filială a partidului său în Gorj, neputând să le spună jurnaliștilor și cine va fi președintele, deși lângă acesta se afla Stănchescu și, la mică distanță, Caralicea Mărculescu.

În conferinţa de presă de la Târgu-Jiu, Munteanu a preferat să vorbească mai puțin despre structura pe care vrea să o coaguleze la Gorj. A menționat doar că ANR va avea candidați la alegerile parlamentare și în județul nostru, care vor respecta criterii de integritate. Acesta a mai menționat că “actualul sistem politic nu mai poate oferi soluţiile pe care le aşteaptă oamenii”, punctând că, dacă se va continua şi după 2016 acelaşi sistem şi acelaşi mecanism politic, “situaţia României va deveni din gravă, dramatică”.

“Din punctul nostru de vedere, actualul sistem politic nu mai poate oferi soluţiile pe care le aşteaptă oamenii, de aceea Alianţa Noastră România s-a constituit, avem organizaţii şi grupuri de iniţiativă în toată ţara, avem o structură care este pe punctul de a finaliza un program de guvernare şi un proiect de ţară pe care să-l prezentăm curând opiniei publice, deja anumite componente au fost lansate în dezbatere. (…) Dacă se va continua şi după 2016 acelaşi sistem şi acelaşi mecanism politic ca și cel care a fost până acum, mi-e teamă că situaţia României va deveni din gravă, dramatică. Eu nu am încredere că politicienii care au funcţionat până acum mai pot oferi ceva nou”, a afirmat Marian Munteanu.
El a mai menţionat că este optimist în ceea ce priveşte strângerea semnăturilor pentru participarea la alegerile parlamentare. “Suntem pe muchie. (…) Dacă vom depăşi pragul de 200.000 marţi, lucrurile s-au rezolvat, dacă Doamne fereşte acest lucru nu se va întâmpla, va fi o singură consecinţă neplăcută, nu vom putea pune listă de candidaţi pentru diaspora, ceea ce va fi dureros pentru mine, pentru că mă interesează reprezentarea românilor din străinătate. Aşa cum văd eu că se mişcă lucrurile, eu trag nădejde că până marţi vom încheia cele două sute şi ceva de mii de voturi”, a mai spus preşedintele Alianţei Noastre România.
A.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here