Alimente tradiţionale şi brăduţi împodobiţi pentru 50 de familii din Târgu-Jiu

621

Prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, Primăria Târgu-Jiu a împărţit la finele săptămânii trecute 50 de pachete cu alimente tradiţionale pentru Sărbătorile de iarnă şi brăduţi împodobiţi pentru tot atâtea familii cu condiţii materiale precare din municipiu.

Intitulată, “Un brăduţ în fiecare casă”, acţiunea a adus fericire pe chipurile târgujienilor cu venituri modeste şi bătrânilor bolnavi. Prima familie vizitată a fost în localitatea componentă Ursaţi, acolo unde o vârstnică de 90 de ani îşi duce traiul de zi cu zi alături de o nepoată care încasează doar o pensie de handicap. “Este binevenită această acţiune şi aşteptam vizita celor de la Primărie cu cea mai mare plăcere, deoarece suntem şi noi singure. O am pe mătuşa mea, care este bolnavă şi are 90 de ani. Singurul venit este pensia mea de 270 de lei, mătuşa mea nu are niciun venit şi de aceea am solicitat ajutor. Am avut-o în spital de curând, sunt costuri pentru medicamente. De când m-am născut tot cu ea sunt, alte rude nu mai avem. Ne mai ajută vecina, ne mai aduce lemne, dar este greu în fiecare iarnă. Avem noroc cu maşina de pâine care vine şi opreşte la poartă, iar eu ies în cadru şi iau pâinea; mă rog şi de cei pe care îi văd că mai trec la magazin să îmi ia şi mie ceva”, a declarat Ioana Cârciu.

168 de lei/pachet
Acţiunea “Un brăduţ în fiecare casă” este derulată an de an de către Primăria Târgu-Jiu, valoarea fiecărui pachet cu alimente fiind de 168 de lei. La acţiune a participat şi viceprimarul Aurel Popescu care i-a asigurat pe oameni că administraţia locală va veni mereu în sprijinul lor, în acest sens fiind organizate o serie de acţiuni. “La fel ca şi în anii trecuţi, Primăria Municipiului Târgu-Jiu şi Consiliul Local au avut grijă ca un anumit număr de familii să se bucure împreună cu cei dragi de pachete ce le primesc din partea noastră, prin Direcţia Publică de Protecţie Socială, pachetele care conţin alimente tradiţionale Sărbătorilor de iarnă şi brăduţul pe care să-l aibă în casă. Este foarte important pentru aceştia să simtă că într-adevăr spiritul Sărbătorilor de iarnă este la ei acasă şi, cu ajutorul nostru, al comunităţii, avem grijă de familiile cu venituri reduse. Am selectat 50 de familii care primesc aceste pachete. Un pachet are o valoare de 168 de lei, iar bugetul total alocat de către Primăria Târgu-Jiu pentru această acţiune este de 8.400 de lei cu TVA. Ne bucurăm să îi ştim liniştiţi şi bucuroşi şi pe aceştia care într-adevăr au nevoie de sprijinul nostru, al tuturor”, a declarat viceprimarul Aurel Popescu.

Tot în această perioadă, autorităţile locale distribuie tichete sociale pentru peste 1.000 de târgujieni cu venituri mici, care se află în evidenţa Direcţiei de Protecţie Socială. Valoarea fiecărui tichet este de 30 de lei. “În acest an ajutăm un număr de 50 de familii cu pachete cu alimente tradiţionale. Fiecare pachet conţine carne de porc 2 kilograme, tobă, cârnaţi, caltaboş, kaizer, bomboane de pom şi un cozonac. Pe lângă această acţiune, acordăm şi tichetele sociale în valoare de 30 de lei fiecare tichet, acelor familii care au venituri de până la 300 de lei pe membru de familie şi îndeplinesc şi criteriile prevăzute de legislaţie pe partea socială adică să nu aibă maşini cu o vechime mai mică de 10 ani, să nu aibă mai multe locuinţe, conturi bancare cu o valoare mai mare de 3.000 de lei. Suntem în curs de distribuire şi a acestor tichete. Au beneficiat un număr de 1.010 persoane. Deja o parte dintre tichete au fost ridicate şi îi aşteptăm şi pe restul beneficiarilor să se prezinte pentru înmânarea acestor tichete”, a declarat directorul adjunct al DPPS Târgu-Jiu, Alina Toader.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here