Alma Mater- sanctuarul devenirii elevate

O şcoală bună se repercutează benefic asupra progresului socio-uman, asupra comportamentului şi moralităţii indivizilor, asupra măririi şi slavei statului. „Şcoala e purgatoriul de unde trebuie să iasă omul cu mintea luminată, cu dar de ştiinţă, cu lipsă de prejudecăţi”. (Raicu Ionescu-Rion)

Ne aflăm în epoca absurdă, criminală chiar, când obedienţi ai unor decizii, de aiurea, am demolat, la propriu şi la figurat, şcoala românească. Avem un număr ruşinos de mare de analfabeţi, unii nici nu pot rosti cuvântul „şcoală”. N-a numărat nimeni numărul analfabeţilor cu diplomă de medic, jurist, filolog, economist, inginer etc. Avem miniştri, parlamentari, indivizi cu două şi chiar trei masterate, cu diplome de doctor în ştiinţă ce se bălăcesc într-o crasă ignoranţă şi total lipsiţi de ambiţii cognitive.

Cazul Universităţii Spiru Haret este, deci, mult mai comlicat şi mai complex de cât pare. Pe la Iaşi, Galaţi, Craiova, Târgu – Jiu, Herculane, Bucureşti şi multe, multe alte oraşe şi orăşele au apărut şcoli şi universităţi, să le zicem ciudate, pentru buzunarul avizilor de imoralitate şi furt la drumul mare. Deci, nu e vorba doar de un SRL singular, condus de octogenarul Aurelian Bondrea şi acoliţii lui, care ignoră legea, după vătămătorul principiului: „Fiecare ce face, pentru el face”. (Anton Pann) Se vorbeşte de diplome ilegale eliberate după anul 2006, dar şi de impactul electoral al anulării acestor „cartoane” cu precara acoperire curriculară. Traian Băsescu, apărându-i pe unii de-ai lui, afirmă că este vorba despre o luptă împotriva învăţământului privat, luptă în care sunt implicate cadrele didactice din învăţământul de stat, ministerul de resort, sindicatele şi oamenii politici împotriva universităţilor private şi „pentru blocarea proceselor de modernizare a sistemului de educaţie”. Procesul de modernizare a procesului instructiv – educativ gândit de nenea Trăienică are în vedere un număr mai mare de chelneri şi tinichigii şi cât mai mic de filosofi, aceştia din urmă greu de înţeles şi de încadrat în producţie. Cred că „înţeleptul” marinar cunoaşte zicala: „Peştele de la cap se împute”.

Ca un veritabil ciumete, retardatul Preşedinte al României cu hăhăit schizofren ne spune că şcoala e locul unde dânsul lua note de la 6 şi 7, dar nu l-a împiedicat să ajungă preşedinte, locul acela îngrozitor în care profesorii păreau căpcăuni şi unde viitorul prim – om al ţării fuma la WC. Lesne de înţeles că Preşedintele Traian Băsescu are aceeaşi reprezentare a şcolii ca orice român mediu, normal. La fel vorbeşte şi tanti Lenuţa despre costumul de baie ori metoda topless de prăjire a nudului la soare.

Dacă ne uităm atent costatăm că numărul universitarilor şi al celor implicaţi direct în „mulgerea” fabricilor de diplome este mult mai mare decât numărul celor care doresc şi, mai ales, merită să urmeze o universitate. Din varii motive asupra cărora nu zăbovesc aici, din 1990 încoace numărul populaţiei şcolare este într-o continuă scădere, iar numărul cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar – într-o continuă creştere.

Unii cu o pregătire profesională şi conduită deontologică execrabile. Trăiască şi înflorească sfânta pilă!!.

Mă grăbesc să adaug că matrozul a făcut – ca de obicei – o mare greşală când a simplificat lupta – cu scopul, nedisimulat, de a-şi atrage sieşi anumite voturi. Esenţa problemei nu constă în a face o tranşantă diferenţiere între învăţământul de stat şi cel privat. Telectualul hăhăilă nu este capabil să sesizeze nuanţele distinctive. În realitate se discută despre calitatea procesului instructiv-educativ curricular, sferă în care legalitatea funcţionării unei universităţi şi valabilitatea diplomelor sale este o chestiune secundară, oricât de importantă ar fi, punctual, pentru fiecare dintre beneficiarii acestui sistem. Am ferma convingere că forma actuală de organizare a învăţământului superior este un exemplu peremptoriu de murdărie morală în care comunitatea academică românească se bălăceşte după 1990. Autonomia universitară şi inamovibilitatea magistraţilor au „venit” prea devreme, înainte ca societaea să-şi fi stabilizat, cât de cât, un sistem de valori morale. Nu este nevoie de prea multe căutări pentru a dovedi că şi învăţământul de stat se află în aceeaşi cloacă morală ca şi învăţământul privat. Asta nu înseamnă că fiecare dintre cei implicaţi este un impostor lipsit de etică. Şcoala românească – preuniversitară şi universitară – este, pentru marea masă a slujitorilor ei, apostolat şi sanctuar al devenirii elevate.

Mă refer la sistem şi la supărătoarele lui hibe unele degradate atât cognitiv cât şi deontologic. În învăţământul de stat numărul locurilor cu taxă este enorm, iar accesul în aceste unităţi de instrucţie şi educaţie este uluitor de lejer, fără ca nivelul şi calitatea profesională a absolvenţilor să se deosebească. La sutele de specializări şi forme de învăţământ ale celor vreo 50 de universităţi de stat (cu excepţia celor militare) se dau diplome în mare veselie, fără a avea o minimă garanţie ca toate facultăţile şi specializările „de stat” sunt superioare celor „private”. Adesea, lucrurile stau tocmai pe dos. Multiple sunt cauzele profesional-ştiinţifice, politice, financiare, morale şi mai ales non-morale.

Să facem ca şcoala să devină templul care şlefuieşte oameni stăpâniţi de virtuţi şi valori nobile, definitorii pentru OM. Şcoala trebuie să te înveţe să fii propriul tău dascăl cel mai bun, cel mai aspru, cel mai onest. Şcoala nu este numai tinda bisericii, ea este şi trebuie să rămână biserica unde se plămădesc oamenii buni, drepţi şi luminători, cu dorinţă de curăţenie sufletească, cu purtări şi cuviinţă elevată. Să facem din şcoală citadela care repudiază minciuna şi cultivă adevărul, respinge fariseismul, obedienţa şi viaţa ternă aşezând pe superior piedestal demnitatea, onoarea şi lucrul bine făcut.