Alţi trei administratori, cercetaţi pentru evaziune fiscală

404

Alţi trei administratori ai unor societăţi comerciale din Gorj şi Mehedinţi s-au ales cu dosare penale după ce poliţiştii au descoperit că, timp de mai multe luni, aceştia nu şi-au plătit impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă datorate bugetului de stat. Toţi trei sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

În cursul zilei de 18 noiembrie, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Padeş au identificat administratorul unei societăţi comerciale din localitate, care, în perioada iunie – octombrie 2014, nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 zile de la scadenţă datorate bugetului de stat, în cuantum de peste 5000 lei. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Borăscu au identificat un alt administrator al unei societăţi comerciale din comuna Grozeşti, judeţul Mehedinți, care, de asemenea, în perioada ianuarie – octombrie 2014, nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 de zile de la scadenţă datorate bugetului de stat, în cuantum de peste 3500 lei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Un al treilea dosar penal a fost întocmit tot marţi de către poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cătunele pe numele administratorului unei societăţi comerciale din localitate, care, în perioada ianuarie – octombrie 2014, nu a virat impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă, mai vechi de 30 de zile de la scadenţă datorate bugetului de stat, în cuantum de peste 6000 lei.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here