Ambele candidate pentru postul de director adjunct al Direcției Publice de Venituri au trecut de contestații

Concursul intern pentru ocuparea, prin promovare, a postului de director executiv adjunct al Direcției Publice de Venituri, aparținând Primăriei Târgu-Jiu, a fost reluat după contestații. Asta deoarece ambele candidate, care au picat la proba scrisă, au contestat rezultatele și au trecut astfel pragul de 70 de puncte necesar pentru a ajunge la proba de interviu. Ultima probă de concurs se va organiza, luni, între cele două contracandidate fiind până acum o diferență de doar 5 sutimi.

Vacantarea postului de director executiv adjunct al Direcției Publice de Venituri Târgu-Jiu a adus la linia de start două angajate ale instituției, pe Florentina Elena Popescu și pe Cîrstea Ștefania Adriana. Prima candidată a avut mai multe “bube” la locul de muncă, ajungând în comisia de disciplină, tot aceasta fiind cea care a reușit, cu o săptămână în urmă să elimine din comisia de concurs două membre importante. Este vorba despre Mariana Budulan, șefa Direcției Publice de Venituri și pe directoarea economică a primăriei, Narcisa Cristea, asta pe motiv că ambele ar fi rude cu contracandidata reclamantei. La proba scrisă însă ambele candidate au obținut sub 70 de puncte, și cum era de așteptat acestea au făcut contestație, urcând peste linie. Popescu a obținut 70,41 după contestații, iar Cîrstea a luat 70,36 de puncte. Ambele vor susține proba de interviu, luni, la ora 13.00. Dinspre Direcția Publică de Venituri, la adresa candidatei Popescu au venit mai multe acuze grave, una fiind legată de faptul că aceasta și-ar fi modificat ilegal impozitul pentru a plăti mai puțin. Reprezentanții Primăriei Târgu-Jiu declară că Popescu Florentina a ajuns în comisia de disciplină a instituției fără însă ca verificările să aibă o finalitate în sensul sancționării respectivei salariate.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here