Amenzi pentru abateri de la legislaţia mediului

Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au făcut public raportul de control aferent lunii aprilie. În cursul lunii trecute, echipele Gărzii de Mediu Gorj au efectuat nu mai puţin de 73 de controale în domeniul protecţiei mediului, acestea finalizându-se cu aplicarea a două sancţiuni contravenţionale. “Pe parcursul lunii aprilie au fost efectuate 73 de inspecţii în domeniul protecţiei mediului, dintre care 71 de controale s-au desfăşurat în domeniul poluării industriale şi două inspecţii în domeniul biodiversităţii. Cu ocazia acestor verificări, s-au aplicat două sancţiuni contravenţionale dintre care una s-a aplicat unei societăţi comerciale care desfăşoară activitatea de exploatare forestieră în judeţul Gorj fără a deţine autorizaţie de mediu. Amenda a avut un cuantum de 30.000 de lei. Cealaltă sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată unui alt agent economic pentru neîndeplinirea obligaţiilor la Administraţia Fondului de Mediu, firma având sediul social în Gorj”, a declarat şeful Gărzii de Mediu Gorj, Gheorghe Sanda.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here