Amenzi pentru angajatorii din judeţ

514

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj au desfăşurat săptămâna trecută mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Astfel, inspectorii din cadrul Serviciului Control Relaţii de Muncă au efectuat 28 de controale, din care 26 pentru identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare. În urma acestor verificări, a fost depistat un angajator din Târgu-Jiu care presta activitate de comerţ cu o persoană fără forme legale de angajare. În consecinţă, inspectorii de muncă au aplicat o sancţiune de 10.000 de lei.
“Per total, inspectorii Serviciului Control Relaţii de Muncă au aplicat 11 sancţiuni contravenţionale la opt angajatori, în valoare de 30.500 de lei, amenzile fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003 şi H.G. nr. 500/2011. Principalele deficienţe constatate pentru care angajatorii au fost sancţionaţi sunt: neîncheierea, în formă scrisă, a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; neînmânarea către salariat a unui exemplar a contractului individual de muncă, anterior începerii activităţii; nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, munca suplimentară şi munca în zilele de sărbătoare legală; nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor”, a declarat Gheorghiţă Cusma, purtător de cuvânt în cadrul ITM Gorj. Şi inspectorii Compartimentului Securitate şi sănătate în muncă au derulat nouă controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă în care au fost depistate şapte neconformităţi pentru care au fost aplicate avertismente. Motivele aplicării acestora sunt: instruire necorespunzătoare a personalului, semnalizarea pericolelor incompletă, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here