Singura revistă de literatură, cultură şi artă care a alocat un spaţiu consistent marelui eveniment al Unirii şi Reîntregirii Neamului Românesc este România Literară. În tandem, cu această prestigioasă publicaţie a U.S.R., cotidianul Gorjeanul a găzduit articole istorice, eseuri, studii privind acest act crucial, pentru noi ca naţiune. Printr-o întâmplare fericită, datorită profesorului şi ziaristului de la vechea Gazetă a Gorjului, George Manoniu, şi deopotrivă prin grija inginerului Dorin Brozbă, ne-au parvenit materiale din mapa de lucru a Generalului Grigore Nicolescu, erou al Primului Război Mondial(1916-1918), participant direct la marile bătălii. Materialele narează şi interpretează memorialistic acţiunile Regimentului 18 Gorj, în care vom regăsi dimpreună străbunii noştri, care, cu arma în mână, şi-au apărat Patria cu propria viaţă.
Din cauza războiului mondial care începuse în vara anului 1914, Guvernul Român a dispus în anul 1915 ca din partea de nord a ţării, să-şi concentreze efectivele de război pentru apărarea graniţelor de Nord ale Ţării, spre a para eventualele incursiuni ale austro-ungurilor peste graniţa noastră. Printre unităţile care trebuiau să îndeplinească acea misiune a figurat şi Regimentul Gorj Nr.18, care a concentrat un număr de 33 ofiţeri de rezervă şi 3265 ostaşi din contigentele vechi care înglobate efectivului activ, de sub arme, s-au deplasat în dimineaţa zilei de 29 august 1915 la poalele munţilor, unde au început lucrările de apărare. Până la 1 martie 1916, lucrările de apărare au fost gata şi de la acea dată regimentul a primit ordin să lase la vatră trupa şi ofiţerii concentraţi pentru a lua parte la muncile agricele precum şi economii bugetare, astfel că până la 14 august 1916 Regimentul a rămas numai cu 30 ofiţeri activi şi 1274 ostaşi din contigentele 1914, 1915 şi 1916. Ofiţerii de rezervă şi trupa lăsată la vatră pentru lucrările agricole, în după amiaza zilei de 13 august 1916 au fost anunţaţi de organele comunale să se prezinte de urgenţă la unităţile din care fac parte încaz de mobilizare, aşa că au plecat imediat la unităţile lor. În ziua de 14 august 1916 s-a început echiparea şi armarea ostaşilor prezentaţi şi până la ora 13 fiind gata, s-au încolonat şi a plecat din Sâmbotin spre Bumbeşti de Jiu-Defileul Jiului, pretejaţi de avangardă. La 15 august 1916 ora 3 dimineaţa au trecut frontiera împreună cu un batalion din Regimentul 58 Infanterie şi o baterie din Regimentul 5 Artilerie. La înaintarea pe Defileu spre Petroşani, la ora 5 dimineaţa, la Surduc-Livezeni, Regimentul a luat contactul cu inamicul, pe care atacându-1 l-a respins treptat, treptat şi prin lupte şi sacrificii a ajuns la 30 august să ocupe Defileul Merişor (circa 13 Km. nord de Petroşani) de unde nu s-a mai putut înainta din cauză că inamicul primise ajutoare. La 31 august 1916 şi 1 septembrie, după o pregătire violentă de artilerie, inamicul a luat contraofensiva, reuşind să respingă treptat, treptat trupele Grupului Jiu până la 6 septembrie 1916 pe crestele munţilor Carpaţi, pe frontieră. De la 6 la 12 septembrie 1916 s-au dat lupte grele pentru păstrarea graniţei. Atacuri şi contraatacuri de ambele părţi. Regimentul Gorj Nr.18, în sectorul pe care l-a avut de apărat la Pasul Vulcan-Buliga, prin rezistenţa de care a dat dovadă a suferit pierderea a 4 ofiţeri şi 89 trupă morţi, 2 ofiţeri şi 194 trupă răniţi şi 39 trupă dispăruţi. În după amiaza zilei de 12 septembrie 1916 a venit în ajutorul trupeler de la Jiu, Regimentul 1 Vânători de la Orşova,care antrenând şi Batalionul IV al Regimentului Gorj Nr.18 care se retrăsese la Rostovanul-Oslea, au atacat împreună aripa dreaptă şi spatele inamicului forţându-1 ca în noaptea de 12/13 septembrie 1916 să rupă lupta şi să se retragă la Nord Petroşani- Vulcan- Lupeni. Urmărirea inamicului s-a făcut în ziua de 13 septembrie de alte trupe din cauză că Regimentul Gorj Nr.18 suferise prea multe pierderi şi fiind obosit a fost trecut în rezervă în oraşul Vulcan. La 15 septembrie 1916 ora 12, Batalionul I şi II au fost trimise la Obereca (1547m – Nord Lupeni)în ajutorul Regimentului 1 Vânători şi Batalionul III în ajutorul Regimentului 58 Infanterie, care lupta din greu la Nord de Petroşani. Cele două batalioane (I şi II) au ocupat şi organizat poziţii de la Obereca, încadrat la dreapta de Regimentul 1 Vânători şi la stânga de Batalionul III al regimentului pe care a apărat-o şi rezistat presiunilor inamicului până la 20 septembrie 1916. La 20 septembrie 1916, acolo la Obereca a venit şi Ecaterina Teodoroiu ca să-şi vadă pe fratele său, caporalul Teodoroiu Nicolae din Compania a 6-a. Rămăsesem comandantul acelei Companii, pentru că ceilalţi fuseseră răniţi şi evacuaţi la spital. Prezentându-se şi întrebându-ne de soarta lui, i-am comunicat că este în viaţă şi se găseşte cu grupa îa tranşee, dar voi trimite un agent ca să-l aducă. După ce am trimis agentul, am stat de vorbă cu Ecaterina. Tremura de frig pentru că plouase şi îmbrăcămintea de cercetaşe era subţire. La braţul stâng avea banderolă cu crucea roşie pe care întrebând-o de ce o poartă, mi-a răspuns că este soră medicală la Spitalul de răniţi de la Gimnaziul „Tudor Vladimirescu” din Tg.-Jiu. În braţe avea un iepuraş alb, prins prin Lupeni. În mâna dreaptă o legăturică cu ceva mâncare trimisă de mama ei pentru Nicolae. Înnapoindu-se agentul cu caporalul, s-au îmbrăţişat şi săruta, după care le-am comunicat ca să se aşeze în părăiaşul alăturat pentru a sta de vorbă şi a fi feriţi de focul inamic. După câtva timp caporalul a venit şi mi-a adus la cunoştinţă că sora sa doreşte să rămână cu el şi să lupte împreună, dar propunerea nu am aprobat-o şi din contră, caporalul să treacă la grupă, pentru că pe front începuse focul a se înteţi, iar sora să plece imediat acasă, căci partea feminină n-ar voie să tragă cu arma şi să împuşte oameni. Imediat, după plecarea fetei, la ora 17, inamicul a început bombardamentul asupra apărătorilor de la Obereca şi la ora 18 infanteria sa, ajutată de o ceaţă deasă şi amurgul serii, a ieşit la atac reuşind să respingă pe toţi apărătorii de pe acea linie. S-a încercat un contraatac, dar fără rezultat căci inamicul avea multe mitraliere, aşa că trupele amice s-au retras din nou pe graniţă. Cred că am meditat bine măsura că n-am permis Ecaterinei ca să rămână în tranşee şi să lupte cu fratele său căci era posibil să cadă prizonieră sau să fie moartă, după cum s-a petrecut cu alţi ostaşi. Regimentul Gorj Nr.18, după ce s-a retras de la Obereca a ocupat în dimineaţa zilei de 21 septembrie 1916 creasta munţilor între vârful Merişor la Est şi Straja la Vest, iar la 22 septembrie 1916 a primit ordin ca să treacă în sectorul de la Est de Jiu, pentru a intra împreună cu Regimentul 58 Infanterie în compunerea Brigăzii 21 Infanterie care luase fiinţă în acel timp şi trebuia să apere acel sector. În după amiaza de 23 septembrie 1916 ora 20.30 Regimentul Gorj Nr.18 a ajuns în sectorul de Est (la Vest de Parâng) unde în dimineaţa de 24 septembrie Batalionul I-iu a ocupat şi organizat muntele Sapa şi Petriceaua, iar Batalionul IIs-a deplasat spre muntele Ogrin pe care 1-a ocupat şi organizat împreună cu Batalionul al III-lea. La 27 septembrie 1916 am primit de la Ecaterina Teodoroiu o scrisoare al cărui conţinut este următorul:
D-le Nicolescu,
Te rog să primeşti multe complimente din ţară.
Am plecat atunci cu regret că nu m~a mai ţinut pe acolo fratele.
Vă mulţumesc mult de tot de buna D-tale atenţie ce mi-ai dat.
Când crezi că vă mai văd? Ştii mata căci eu nu pot şti!
Ce mai faceţi? Dar fratele meu cum se mai află?
Rog pe bunul D-zeu să vă ajute să învingeţi şi să vă apere de a fi victimă.
Eu rog pe bunul D-zeu în tot timpul pentru toţi ai Ţării mele, însă îi cer prea mult şi-i este imposibil de a feri pe toţi.
Un singur lucru îl mai doresc, ca să ne mai vedem cu toţii odată, cu bine şi pot să mor, căci nu trebuia să mai trăiesc.
Învingători să vă mai văd odată şi întotdeauna, Eroi, Eroi să fiţi.
Cudor vă scriu din Ţară, îngrijind de cei căzuţi în lupte.
(ss) Lili
Am rămas foarte impresiomat de această scrisoare pentru că am văzut patriotismul înnăscut în mintea acestei fete şi am păstrat-o în zilele războiului, citind-o şi dând-o ca exemplu ostaşilor pe care i-am avut sub comandă în luptele de la Mărăşti şi cele de la Muncelu unde ostaşii Regimentului Gorj Nr.18 au uimit toată Moldova de luptele vitejeşti la care au luat parte. Regimentul Gorj Nr.18, împreună cu Regimentul 58 Infanterie au rezistat presiunilor inamicului, ce opera în acel sector, până la 12 octombrie 1916 ora 16.30 când a primit ordin de retragere spre Bumbeşti, din cauză că inamicul a luat ofensiva în sectorul de Vest al Jiului, a ajuns aproape de apa Jiului şi să nu fie încercuit. Retragerea a început-o la ora 18, coborând toată noaptea pantele munţilor şi în dimineaţa zilei de 13 octombrie a primit ordin ca să ocupe malul stâng al Jiului, la Vest de Bumbeşti. În dimineaţa zilei de 14 octombrie 1916, trupele amice care ocupau malul stâng al Jiului, primind întăriri au luat contraofensiva; au trecut apa turbure a Jiului trăgând asupra inamicului ce se găsea în apărare pe malul drept, l-au respins treptat-treptat şi l-au forţat să se retragă în munţi unde trupele române fărâmiţate şi obosite n-au mai putut să urce pantele alunecoase căci plouase şi începuse a ninge. Retragerea şi urmărirea a durat până la 16 octombrie 1916 când inamicul începuse a primi întăriri iar trupele amice au început să-şi organizeze şi să-şi apere terenul pe care s-a oprit. În acele lupte inamicul a lăsat 1000 de morţi şi 1600 de prizonieri. La cele expuse până acum, mai trebuie să mai adaug şi episodul ce s-a petrecut la liziera de Nord-Vest a Tg.-Jiului. Îndimineaţa zilei de 14 octombrie 1916, o unitate inamică, cam de tăria unei companii şi jumătate, s-a strecurat prin pădurile Dealului Mare-Dealul Târgului, a coborât în culturile de porumb şi înainta risipită în trăgători spre oraş. Populaţia din acel cartier, văzându-i că se apropie, au dat alarma. Au ieşit locuitorii cu securi, sape, lopeţi şi pari opunându-se înaintării lor. La strigătele lor au alergat puţinii locuitori ce mai rămăseseră prin oraş, întăriţi cu câţiva ostaşi miliţieni, gardieni sub conducerea subcomisarului Popilian, femei şi cercetaşi care au pus mâna pe arme culese de pe la răniţii din spitale, au început să tragă de pe dig oprind pătrunderea inamicului în oraş. În toiul luptei a apărut şi Ecaterina Teodoroiu cu o echipă de cercetaşi şi două brancarde. Ea avea brancarde de crucea roşie la braţ şi geanta de pansamente. A luat o armă de la un cercetaş şi aşezându-se pe dig a început a trage asupra inamicului. Lupta de la Podul Jiului a durat până la ora 18, când o Companie din Regimentul 59 Infanterie, venind în ajutor s-a răspândit în trăgători şi a început atacul asupra inamicului pe care 1-a respins, capturându-i şi câţiva prizonieri. Această acţiune a bătrânilor, femeilor şi copiilor, pe care au săvârşit-o la Podul Jiului s-a înregistrat în manualele copiilor şi va rămâne întipărită în mintea lor, fiind considerată ca o mărturie a puterii de sacrificiu pentru apărarea vetrei strămoşeşti. Cu aceste puţine date, închei expunerea mea, în dorinţa de a vă recomanda ca să fiţi buni patrioţi aşa după cum au fost bunicii şi străbunicii Dumneavoastră în apărarea Patriei şi a independenţei ei.
Dan Gr. Pupăză şi I.P. Brădiceni
