Amintiri din Viitor – Regimentul Gorj Nr.18 în luptele de la Mărăşeşti- Muncelu -(Nord-Vest Panciu) în zilele de 15 – 20 august 1917

Singura revistă de literatură, cultură şi artă care a alocat un spaţiu consistent marelui eveniment al Unirii şi Reîntregirii Neamului Românesc este România Literară. În tandem, cu această prestigioasă publicaţie a U.S.R., cotidianul Gorjeanul a găzduit articole istorice, eseuri, studii privind acest act crucial, pentru noi ca naţiune.Printr-o întâmplare fericită, datorită profesorului şi ziaristului de la vechea Gazetă a Gorjului, George Manoniu, şi deopotrivă prin grija inginerului Dorin Brozbă, ne-au parvenit materiale din mapa de lucru a Generalului Grigore Nicolescu, erou al Primului Război Mondial(1916-1918), participant direct la marile bătălii. Materialele narează şi interpretează memorialistic acţiunile Regimentului 18 Gorj, în care vom regăsi dimpreună străbunii noştri, care, cu arma în mână, şi-au apărat Patria cu propria viaţă.
(Dan Gr. Pupăză şi I.P. Brădiceni)

După ce Regimentul Gorj Nr.18 a parcurs toată noaptea de 31 iulie 1917 itinerariul de retragere de pe poziţia ce o ocupa în munţii Vrancei, a ajuns în dimineaţa zilei de 1 august 1917 la ora 9.30 în satul Verdea-Răscoleşti, jud. Putna. De abia se instalase în bivuac şi la ora 10.30 a primit ordin de deplasare în valea Zăbrăuţului, spre Fitioneşti. Subunităţile s-au adunat imediat şi încolonându-se, regimentul a început mişcarea pest înălţimile Dealului Mare şi în dimineaţa zilei de 2 august la ora 5.30 a primit ordin de oprire şi să se acopere cu o companie şi o secţie de mitraliere în avanposturi. Acea companie a stat în avanposturi până la 4 august ora 1.45 când a primit ordin de strângerea dispozitivului şi împreună cu Regimentul să se deplaseze la cota 641 (Buduiul Calciului). La ora 14 Regimentul a ajuns la originea Văii Aluniţei unde abivuacat până la 9 august, când la ora 23.30 a primit ordin de deplasare la Verdea, unde împreună cu Regimentul 2 Vânători a format Detaşamentul Lt-col. Butescu ca rezervă la aripa stângă a Armatei a II-a (General Averescu). Acel detaşament, în ziua de 12 august 1917 a primit ordin de deplasare în Valea Repejoara pentru a fi cât mai aproape de aripa stângă a armatei spre a interveni dacă va fi nevoie – la apărarea aripei stângi. Instalându-se în acea vale, Regimentul Gorj Nr18 a primit la ora 23 noaptea, ordin ca să trimită pe rând câte un batalion ca să organizeze o a doua linie de rezistenţă în spatele Diviziei 124 rusă. La ora 24 Batalionul a lII -lea (Maior Pleşoianu Constantin), a fost primul care a plecat la organizarea acelei poziţii.În zilele de 13 şi 14 august, batalioanele au succedat în schimburi până în zorii zilei de 15 august, când Batalionul I-iu (Căpitan Nestor Amelicar) şi Batalionul al II-lean-apucaseră să se schimbe între ele, căci inamicul a pornit atacul asupra Diviziei 124 ruse, cu direcţia Dealul Mare – Poienile Popii. Comandanţii celor două batalioane, apreciind situaţia critică în care se găsea aripa stângă a Armatei a II-a română, n-au stat mult pe gânduri şi din proprie iniţiativă, sub bombardamentul artileriei inamice au alergat şi au ocupat acea poziţie, formând un nou front de rezistenţă întrucât ostaşii Diviziei 124 ruse s-au retras fără a se mai opri. Faţă de acele împrejurări grele, ostaşii Regimentului Gorj Nr.18 nu s-au intimidat, ci din contră, sub bombardamentul ucigător al artileriei şi mitralierelor inamicului (Alpinii germani), s-au răspîndit în trăgători, s-au aşezat la pământ şi dacă n-au găsit vreun adăpost, unii au început să-şi facă mască individuală, iar alţii să tragă foc până au reuşit să oprească înaintarea inamicului.
După câteva ore de luptă, lanţul trăgătorilor regimentului a început să se rărească, căci parte din ei rămăseseră morţi în masca individuală, iar alţii răniţi, erau evacuaţi la postul de prim ajutor. Pentru inducerea inamicului în eroare, care domina apărarea, Locotenenţii Arjoceanu Virgil, comandantul Companiei a 5-a şi Isac Ion, comandantul Companiei a 6-a treceau pe la marginea păduricei de la un flanc la altul al companiilor lor şi trăgeau foc cu arma pentru a da inamicului impresia că tot lanţul de trăgători este viu (parte morţi) şi că românii persistă în rezistenţa lor. Totuşi în sudura Batalioanelor I şi II, care se găseau în linia I de foc, inamicul şi-a împins patrulele către Valea Aluniţei, dar intervenind Batalionul al III-lea cu Compania a 9-a a mea şi un pluton de mitraliere şi atacându-le cu energie au reuşit să le respingă şi să restabilească situaţia. Restabilindu-se situaţia, Regimentul Gorj Nr.18 a pornit cu toată linia la atacul inamicului care ocupase cota 461, dar nefiind susţinut de artilerie, atacul n-a reuşit pentrucă inamicul împânzise toată înălţimea cu mitraliere şi Minen-Werfuri.Seara, în amurg, Batalionul 3 a fost scos în rezervă, dar n-a stat mult în acea situaţie din cauză că la flancul stâng al regimentului se crease un mare gol din cauza ruşilor, care părăsiseră poziţia şi acel gol a fost ocupat de acest batalion deabia în zorii zilei de 16 august 1917 din cauză că se rătăcise prin pădure -fără drumuri şi poteci şi fără călăuză. În dimineaţa zilei de 16 august inamicul a reluat atacul asupra poziţiei ocupată de Regimentul Gorj Nr.18, reuşind să pătrundă în unele puncte, dar fiind contraatacat de rezerve a fost respins şi silit să se retragă în poziţia din care plecase, lâsând între linii numeroşi morţi şi răniţi.
În ziua de 17 august 1917, pe la orele 10, alpinii germani au reluat din nou atacul susţinut de artileria lor care-şi îndrepta efortul în sudura dintre Regimentul Gorj Nr.18 şi 2 Vânători, care era în dreapta, cu scopul de a le învălui flancul, a lărgit breşa luând prizonieri şi a înaintat spre Nord.
Intervenind artileria şi mitralierele amice cu barajele lor, elanul inamicului a fost oprit, apoi atacat de rezervele celor două regimente, au forţat pe inamic să se retragă în poziţia din care a plecat, lăsând în urmă morţi şi răniţi, care-şi chinuiau viaţa. În acea zialpinii germani, de cinci ori, au încercat să spargă frontul celor două regimente, dar graţie dârzeniei cu care au rezistat ostaşii acestor regimente, tot de atâtea ori au fost respinşi. Scopul deselor atacuri dezlănţuite de inamic în acele zile, era de a înfrânge rezistenţa noastră şi a înainta spre Nord, cu direcţia Dealul Mare – Poienile Popii-Pralea pentru a face joncţiunea cu grupul inamic care luase ofensiva, tot în acelaşi timp, la Oituz spre Tg.Ocna şi cu intenţia ca ambele grupuri (Mackenzen şi Gherok) să se întâlnească la Adjud, silind astfel armata română la capitulare.Ostaşii Regimentului Gorj Nr.18 şi 2 Vânători au rezistat cu mult curaj şi multă abnegaţie presiunilor Corpului Alpin până în dimineaţa zilei de 20 august 1917 când ne-a venit în ajutor Divizia a IX-a care luptase eroic la Mărăşeşti şi în urma pierderilor suferite, fusese înlocuită şi trecută în rezervă pentru a se odihni şi reface. Pe acea divizie o trimisese Generalul Grigorescu, comandantul Armatei I Română cu scopul de a interveni în acţiunea Regimentelor 18 şi 2 Vânători, stăvilind înaintarea inamicului spre nord şi totdeodată a-i apăra aripa dreaptă a armatei sale care era ameninţată cu învăluirea. Ostşii acelei divizii s-au aşezat în noaptea de 19/20 august 1917 pe baza de plecare la atac şi în zorii zilei de 20 august infanteria ei s-a avântat la atac spre frontul inamic, fără pregătire de artilerie şi fără strigare de URA…, fără a anunţa ostaşii celor două regimente aflate în contact cu inamicul pentru a-i susţine cu focuri, dar inamicul vigilent după cum erau şi ostaşii Regimentelor18 şi 2 Vânători, a dezlănţuit un violent baraj cu tot armamentul de care dispunea. Elanul atacatorilor scăpaţi de nimicitorul foc al artileriei şi mitralierelor duşmanului nu a scăzut decât după ce ostaşii Regimentelor 34 Constanţa şi 9 Vânători au trecut peste poziţia ocupată de ostaşii Regimentelor 18 şi 2 Vânători, oprindu-se dincolo la circa 10 metri, din cauza focului inamic. În noaptea de 20/21 august 1917 Regimentul Gorj Nr.18 a fost înlocuit de Regimentul 9 Vânători, scos de pe poziţia pe care rezistase 6 zile, fără odihnă şi cu multe pierderi şi a fost trecut în rezerva Corpului 2 de Armată în Valea Repejoara şi întrebuinţat la lucrări de obstacole în sectorul Diviziei a III-a care era în luptă cu inamicul de pe dealul Porcului (nord Iveşti). Victoria repurtată de Regimentul Gorj Nr.18 în luptele de la Muncelu a produs un înflăcărat entuziasm în toată Moldova, umplând de mândrie şi bucurie inimile tuturor românilor, căci un pasaj scris în ziarul România din acea vreme scria următoarele:
„Însufleţiţi de cel mai înalt patriotism, purtând din urmă pilda nemuritoare a celor căzuţi la datorie în Carpaţi la Jiu, în timpul retragerii, în defensiva iernii lui 1916/1917 la Momâia şi la Mărăşti ostaşii Regimentului Gorj Nr.18 aveau să dovedească, în luptele care au urmat la Muncel (NV, Panciu)un eroism legendar, care a uimit lumea. Tot în ziarul România din acea perioadă, un anonim M.M. scria:„Nu mai vorbesc de Locotenentul Popovici, de Bălăceanu, de viteazul Sublocotenent Pătrăşcoiu şi de atâţia eroi care crunt le-a fost răzbunată moartea în grelele lupte cu Divizia a XI-a bavareză.Cât vorbeşte apoi de mult faptul că toţi ofiţerii regimentului au fost răniţi de câte două ori şi alţi au murit.Nu vă reamintiţi câtă vreme au ridicat zid din piepturile lor în Defileul Jiului unde un corp întreg de artilerie grea nemţească a bombardat zi şi noapte câţiva apărători încă dârzi? E plin tot drumul din preajma Haţegului până la Şuşiţa de oasele lor care vor fi venerate. Au fost singurii care n-au fost schimbaţi de la începutul războiului. S-au refăcut luptând şi dacă au dat înapoi covârşiţi de puhoi, au lăsat în urmă mormane de cadavre.Zac hoiturile nemţeşti în prăpăstiile Parângului şi pe steiurile Strajei şi sunt mândri ostaşii Regimentului Gorj Nr.18 de ce au făcut.Azi, din nou, au umplut tranşeele de la Şuşiţa cu cadavre nemţeşti; azi din nou luptă gorjenii cu dorul răzbunării, cu dorul plaiurilor lăsate colo departe, unde plâng copilaşii rezemaţi în ciomag lângă turma de oi, unde ochi soţiilor şi mamelor, secaţi de lacrimi, caută spre ei, spre eroii ce vin veşnic să-i scoată din sălbatica stăpânire străină. Şi se vor îngrozi din nou duşmanii de furia cu care se vor răsbuna cei de la Jiu. Iar comunicatul Oficial al M.C.G. cu Nr.369 din 17 august 1917 publicat tot în ziarul România specifica între altele şi următorul Conţinut:
FRONTUL ROMÂN
……………………………………..
„În sectorul Iveşti-Varniţa- Mânăstioara luptele continuă.
In cursul acestor lupte s-a distins în mod eroic Regimentul Gorj Nr.18 care şi-a menţinut poziţiile respingând sângeros numeroasele atacuri date de inamic cu forţe mult superioare………. Iar Generalul Averescu a distribuit ofiţerilor câte 1/2 litru de rom sau coniac, 100 ţigări şi un pachet de biscuiţi, trupei câte un pachet de tutun l/4 litru vin şi îmbunătăţirea hranei pe acea zi.Pentru răsplătirea curajului şi vitejia de care au dat dovadă ofiţerii şi trupa Regimentului Gorj Nr.18 în urma bătăliei de la Muncel în zilele de 15,16,17,18,19 şi 20 august 1917, Drapelul Regimentului a fost medaliat cu „VIRTUTEA MILITARĂ clasa I şi Decretul specifica următoarele dedicaţii: „Conferim Drapelului Regimentului Gorj Nr.18 VIRTUTEA MILITARĂ clasa I pentru rezistenţa cu care Regimentul s-a menţinut la cota 406 (dealul Marcului) în zilele de 16 şi 17 august 1917. Dând cu furie nouă contraatacuri consecutive, a reuşit să izgonească trupele inamice care spărseseră frontul, între primele două cote, ocupând cota 461″. Acestea sunt faptele de arme săvârşite de ostaşii Regimentului Gorj Nr.18, majoritatea gorjeni, care la 15 august 1916 a deschis primul foc de armă asupra inamicului care-şi apăra oraşul Petroşani şi după un an, la 15 august 1917 s-a remarcat în apărarea ultimei bucăţi de pământ ce mai rămăsese din trupul Ţării noastre -Moldova – unde gorjenii au dat dovadă de mult curaj, neîntâlnit spirit de sacrificiu şi patriotism înflăcărat, însuşiri pe care doresc să le însuşească şi generaţia tineretului de astăzi.
Colonel Gr. Nicolescu- Tg-.Jiu, noiembrie 1978