Emoţiile, fie ele şi lacrimogene, ori circare nu pot înlocui abordarea şi analiza logică, raţională a fenomenelor, cauzelor şi efectelor, ce se vrea fecundă pentru progres şi dezvoltare. Analiza logică are drept consecinţă fapta chibzuită, împrăştierea întunericului, dislocarea răului şi înlăturarea minciunii. Analiza logică reliefează adevărul şi potenţează siguranţa, îi dă omului încredere în sine, se repercutează benefic şi echilibrează conexiunile dintre gândire şi simţăminte.
Nu cred că am priceput toate întortocherile vieţii politice din scumpa şi urgisita mea ţărişoară. M-am lăsat absorbit de analiza logică, adică de inteligenţă şi capacitatea de gândire fără ţâfne şi ifose emoţionale ori tulburări psihice ipocrite. Ştim prea bine că politica nu se prea supune legilor logicii, raţionamentelor riguroase, neîndurătoare şi relaţiei ireproşabile dintre cauză şi efect. Tocmai de aceea raţional hermeneutizând, PNL, condus de capriciosul Crin Antonescu, ori nu avea motive să părăsească PSD+PC+UNPR, ori trebuia să o facă pe criterii şi principii infailibile şi transparente, care să ni se comunice raţional-programatic, fără mişmaşuri tulburi şi tenebroase. În locul binelui s-a instalat ţâfna, locul tihnei a fost nesocotit de ciudatul Crin Antonescu plin de stări şi reacţii tulburente. Liderul PNL a pus pe tavă un comportament penibil, a provocat “desprinderea” din USL, din care românii au priceput că era vorba despre postul acordat unei personae, adică de un fel de ciolaniadă strict individuală- mărturie fiind şi faptul că la nivel local, vechile majorităţi USL pot funcţiona spre onoarea lor şi satisfacţia electoratului.
A fost soluţionată şi problema preşedinţiei Senatului, după ce diabolicul Crin Antonescu, într-un exces de bravadă ludico-adolescentină, supărându-se, ca măgarul pe sat, invocând “curajul”, dar şi nesăbuinţa, şi-a dat demisia. Personal, nu cred că ar fi vorba de un gest nepremeditat. Am convingerea că era ultimul dintr-o cascadă de stupidenii clocite de ţâfnosul Crin care ne impinge să ne gândim temeinic la explicaţia cauzei pentru care un partid serios şi respectat, precum PNL, a acceptat acest joc al aroganţei ciufute. Necesar este ca gestul prin care PSD, cu precădere, dar şi celelalte partide aliate (PC, UNPR şi, mai apoi, UDMR) au catadicsit susţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu, poate şi trebuie să fie analizat din mai multe puncte de vedere. Mai întâi trebuie demonstrat faptul că PSD n-a închis, totuşi, dialogul cu PNL, fie şi prin disidentul C. Popescu-Tăriceanu- căruia, evident, nu i-ar displăcea să revină în fruntea acestui prestigious partid. Mai poate fi decelat şi un altul de bătaie mai lungă: de linişte şi conlucrare a cât mai multor forţe politice- desigur, având în frunte PSD, cel puţin în forma pe care o putem întrevedea şi cultiva-, ceea ce înseamnă încheierea cunoscutelor proiecte, bune în substanţa lor, asumate de USL, privitoare la descentralizarea, regionalizarea şi regândirea Constituţiei.
Cu calm şi îngăduitor, obiectivând şi dând rost solicitării lui Erasm din Rotterdam: ”Faceţi o dată şi încercarea de a vedea ce poate îngăduinţa, ce poate bunătatea”, premierul Victor Ponta şi-a asumat îndeplinirea unui angajament verbal cu neica Băse- anume, de a prezenta în Parlament un nou program de guvernare, deşi nici litera şi nici spiritul Constituţiei nu l-au obligat la aşa ceva- după cum preciza, chiar, Curtea Constituţională. Am convingerea că primul ministru a făcut-o mai cu seamă pentru mediile externe. Sunt sigur că toate acestea îi dau păsuirea pentru a-şi regândi şi reaşeza logic şi pragmatic oamenii pe poziţii acţionale şi percutante profesional şi politic. Este de ştiut că, prin actuala remaniere guvernamentală, Victor Ponta a scos, cu subliniată dibăcie, guvernul de sub tutela “baronilor” locali, aducând în Executiv oameni tineri, mai cu seamă tehnocraţi, care nu pot face şantaj cu sacrificiile pe care le-ar fi făcut în campanile electorale şi pentru care ar merita, cu necesitate, locuri în guvern. Este de presupus, tot aşa, că tinerii “tehnocraţi” s-ar putea să pledeze pentru descentralizarea care să nu ducă, ba chiar să repudieze, de facto, diversele feude judeţene, regionale ori locale. Ne putem pune, fără îndoială, întrebări-cu toate că nu avem siguranţa că, deocamdată, avem şi suficiente date şi dovezi, certe, pentru a da răspunsuri infailibile, în legătură cu scopul ultim al propulsării lui C. Popescu-Tăriceanu în fruntea Senatului. Cred că în respectiva funcţie era nevoie de un om temperat, cu experienţă politică, inteligent şi ordonat. Raţionamentul că, în felul acesta, ar slăbi PNL nu rezistă analizei logice, este chiar lipsit de substanţă: orice partid urmăreşte slăbirea celorlalte. Există, totuşi, necesitatea legitimă, ca un partid puternic să-şi dorească un aliat puternic şi influent, ba chiar un adversar puternic, ostil, dar să ai cu cine dialoga şi negocia în siguranţă, fără ţâfne şi ifose, un oponent echilibrat şi cumpănit mintal. O slăbire excesivă a PNL, printr-o eventuală(doar eventuală) disidenţă nu este productivă şi mai cu seamă n-ar putea fi de folos PSD pe termen scurt şi mediu, ci doar, poate, până spre sfârşitul anului, adică la europarlamentare şi, fireşte, primul tur al alegerilor prezidenţiale. Dacă va câştiga preşedinţia României, ce ar putea face PSD(plus aliaţii) cu o Opoziţie searbădă şi cariată în esenţa şi rosturile ei?! Aici, ca în toate sferele vieţii umane, este necesară o logică, o inteligentă cugetare emulativă şi aducătoare de valori socio-economice, morale şi spirituale. Faptele chibzuite trebuie să-şi aibă logica lor intrinsecă. Regulile logicii sunt simple, clare şi sigure. Logica ne indică deasupra propriilor pasiuni şi porniri nestăpânite, care conduc la îndepărtarea de propriile virtuţi şi îmbolnăvirea omului otrăvit de mediul său. Gândirea logică constituie leacul răului şi dezonoarei.
Prof. univ. dr. Grigore Drondoe
