Anchetată pentru că şi-a îngropat fătul avortat

267

O elevă de 17 ani din Târgu-Cărbuneşti s-a ales cu dosar penal după ce a ajuns la spital cu sângerări abundente, provenite de la un avort pe care l-a făcut cu câteva zile în urmă. Ea nu a spus nimănui că este însărcinată şi a încercat să îşi ascundă sarcina atât cât a fost posibil. Nu se ştie exact, deocamdată, în ce împrejurări, dar fata a pierdut sarcina în urma unui avort, fătul îngropându-l în grădina din curtea casei în care locuieşte cu părinţii săi.

Minora a tot sperat că va supravieţui acestei încercări, dar la trei zile de la consumarea faptelor, a cerut o ambulanţă care să o aducă la spital, povestea ei tristă ieşind astfel la iveală într-un moment în care şi situaţia la şcoală pe care o are nu este una tocmai fericită, catalogul având destul de multe absenţe şi note mici în dreptul său. Poliţiştii au fost anunţaţi de medicii de la spital că au o pacientă cu o situaţie mai complicată şi, astfel, a fost demarată o anchetă, duminică oamenii legii mergând la gospodăria din satul Măceşu pentru a deshuma fătul ce fusese îngropat acolo. Nu e clar dacă mama a îngropat fătul sau fata a mai avut puterea pentru a face un asemenea gest. Cert este că nimeni prin sat nu a ştiut despre aşa ceva până când au venit poliţiştii. „Nu a ştiut nici măcar mama ei, dar apoi noi, cei din sat. Ea e mai grăsuţă aşa şi nu se vedea o eventuală sarcină. Noi am văzut Poliţia şi pe cei de la Medicină Legală şi atunci ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Nu ştim nici noi exact cum stau lucrurile pentru că dacă nu s-a ştiut nimic de sarcina ei, ea mai fiind şi plecată, nu avem de unde să aflăm, mama ei plecând şi ea odată cu poliţiştii de acasă”, spune o vecină.
Fătul deshumat de poliţişti are circa cinci luni şi jumătate, spre şase luni, necropsia acestuia urmând să fie efectuată în cursul acestei zile. Dacă legiştii vor constata că acesta era în viaţă în momentul naşterii fata riscă dosar penal pentru pruncucidere, acuzaţie ce îi poate aduce şapte ani de puşcărie. Dacă lucrurile nu stau însă aşa, iar fătul a fost avortat ca urmare a decesului, mama de 17 ani va rămâne doar cu traumele experienţei prin care a trecut. Ea rămâne deocamdată în spital internată, fiind aşteptată şi la liceu pentru a-şi continua studiile, în cazul în care este interesată de aşa ceva, numărul absenţelor din dreptul său fiind destul de ridicat.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here