Andrei Enache este sigur că Energia nu va retrograda – „Obiectivul este locul 9”

540

Victoria de la Ploiești a mai limpezit apele și a liniștit oarecum spiritele la Energia Târgu Jiu, echipă care pare să se fi îndepărtat definitiv de zona cu probleme a clasamentului Ligii Naționale de Handbal Masculin.

Unul dintre veteranii echipei târgujiene, jucător din vechea gardă a Energiei, Andrei Enache a redevenit un jucător important pentru echipă după accidentarea și plecarea lui Chiruț. Micuțul, dar aprigul jucător al Energiei deplânge situația în care a ajuns echipa pentru care joacă de ani buni, dar promite că atât el cât și colegii săi vor face totul pentru a câștiga ultimele partide din sezonul regulat pentru a avea un final de campionat liniștit măcar din punct de vedere sportiv: „Nu a fost niciodată situaţia financiară a echipei precum acum. Noi când vom intra pe teren vom face tot ce putem pentru a câştiga, e important pentru noi ca sportivi. Să vedem cum ne vom găsi motivaţia. E greu de antrenat şi jucat atunci când incertitudinea este mare. Vom face totul pentru a câştiga”, a declarat Enache. Acesta exclude varianta în care Energia nu ar putea să se mențină pe prima scenă a handbalului românesc: „Nu mă gândesc la retrogradare. Problema retrogradării nu e luată în calcul de nimeni. Chiar dacă parcursul a fost total neaşteptat pentru toată lumea, dar valoarea echipei este mult peste locul ocupat în clasament. Vom evita şi barajul, obiectivul este locul 9. Toţi avem acelaşi obiectiv”.

Cu gândul la ofertele din vară
Cum niciun angajament nu le mai poate oferi șansa de a juca acum pentru o altă echipă în această ediție de campionat, chiar dacă nu sunt mult în urmă cu salariile, jucătorii Energiei au o singură variantă, aceea de a-și face o bună reclamă jucând cât mai bine pentru Energia în acest final de sezon. De acest lucru este conștient și Andrei Enache: „Din vară încolo vedem. Opţiuni avem toţi, mai bune sau rele. Acum încercăm să ne vindem, toţi sunt conştienţi că jucând bine şi dând randament acum ne putem găsi un angajament mai bun la vară. Toţi suntem focusaţi pe ce avem de făcut, indiferent de probleme. Vreau să ducem la capăt acest campionat”, a mărturisit jolly-jockerul Energiei, Enache evoluând pe mai multe posturi, în funcție de necesitățile echipei și de opțiunile antrenorilor.

Au primit o jumătate de salariu
Din restanțele financiare pe care jucătorii echipei de handbal le au în acest moment, conducerea a reușit ca în ultimele zile să le asigure doar plata a jumătate din banii cuveniți pentru luna noiembrie a anului trecut. Situația rămâne în continuare destul de tensionată, spune antrenorul Sorin Bârză: „Nu este o stare de spirit foarte bună. A fost o bucurie şi descărcare la Ploieşti după victorie. Ne confruntăm cu aceleaşi probleme. A intrat jumătate de salariu pe luna noiembrie, dar avem restanţe mari din urmă, aşa că planează incertitudinea. Sunt jucători care îşi fac planuri, nu ştiu încontro să o apuce. În mod sigur este nevoie de mai mult. Toţi avem datorii, şi cei de la baschet au datorii, e greu în momentul de faţă. Sper ca prin joc să mai aducem un plus în susţinerea cazului nostru pentru ca această echipă să nu dispară”, a declarat tehnicianul Energiei. Sorin Bârză pare a fi urmărit de ghinion, el venind în vară la Energia de la Știința Municipal Dedeman Bacău, o echipă care a trecut printr-o situație aproape similară, acum fiind în liga secundă.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here