Zilele trecute, fiul meu a postat pe Facebook o poză cu nepoțelul meu. Prietena lui a postat o poză cu pisica cu ochi verzi a părinților mei. Poza cu pisica a adunat într-o jumătate de oră 127 like-uri iar cea cu copilul 49. Nu vreau să cataloghez internetul drept o “falsă lume” și m-am asigurat că respondenții sunt reprezentativi pentru o demonstra generalitea si veridicitea ipotezelor emise și soluțiilor găsite. Egoism? Narcisism? Necunoscut și neprofitabil. De ce? Care este problema? Care este soluția?Problema este cu imaginarul social al tranziției românești. Dar omenirea a găsit soluție acestei probleme? Teoretic da. Practic? Nu. Nicu Gavriluță ne răspunde teoretic în cartea sa “Antropologie socială și culturală”. Autorul vorbește de “ratarea dialogului” și “o nedefinită amânare a spiritului noului umanism” despre care Mircea Eliade a scris pagini revelatoare. Sfidarea a ceea ce este necunoscut și neprofitabil (ca problema asta cu imaginarul social al tranziției românești) în întâlnirile regizate de politicieni, juriști, diplomați, militari și care mizează pe interese economice și strategii militare, pe scheme diplomatice superficiale a tot cee ace este exotic și necunoscut duce la ratea dialogului si o nedefinită amânare a spiritului “noului umanism”.Drumul către sine trece prin celălalt și avem nevoie de o “recompunere a dialogului intercivilizațional”.Cum? Necunoscutul, exoticul, problematicul și neprofitabilul nu este obiectul dialogului politic, diplomatic, economic și militar ci este chiar denumit simbolic “ciocnirea civilizațiilor” cum îi spune Samuel Hungtincton și începe la nivelul spiritual și religios iar umanismul (noul umanism) și dialogul de aici trebuie să vină. Totuși singura manifestare unde diversitatea umană nu izolează ci integrează este cultura. Și problemele nu sunt de azi, nici soluțiile nu sunt altele, exista aceeași soluție- aculturația. Preluarea de către o comunitate a unor elemente de cultură sau a întregii culturi a altei comunități aflate pe o treaptă superioară de dezvoltare. Care este cultura superioară? Un creștinism rămas azi, cum spune Weigall, ca ultimă fortăreață încă sub puterea zeilor antici, sau soluțiile găsite prin miturile și arhetipurile vechi precreștine dar care, ne asigură Nicu Gavriluță, deși ,,camuflate și tăinuite până la uitare, ele lucrează totuși discret și eficient la nivelul mentalului social. Permanența și puterea lor de supraviețuire te îndreptățesc să crezi că natura umană este și acum, în modernitatea târzie, suficient de stranie și necunoscută. Este o problemă predilecția internauților pentru poza cu pisica sau nu? Totusi nu poti aseza sub nici o realizare artistica sau stiintifică activitatea de formare a oamenilor. Umanism. Revenirea la “Umanism’’. Dar de ce omul și nu pisica? Scuzați, am gresit întrebarea. Era- nația încotro prin școală? Dacă aș fi un cadru didactic aș provoca elevii/ studenții la un exercițiu de umanism, de noul umanism. Totusi nu poti aseza sub nici o realizare artistica sau stiintifică Activitatea de formare a oamenilor. Umanism. Revenirea la “Umanism’’.Ce mai este umanismul? Umanismul este atitudinea infirmierei Ecaterina Teodoroiu în fața răniților, umanismul sunt realizările lui Ion Popescu Voitesti sau Constantin Brâncuşi, concretizate în opere dedicate societății românești. “Ce faci pentru tine dispare odată cu tine, ce faci pentru alții rămâne pentru eternitate” iar cei trei gorjeni exemplificati au excelat în încrederea în raţiune, în știinţă, cu natura model al artei si stiintei, model de viata, toleranta si iubirea pentru diversitate. Umanism.Exercițiul de umanism ar fi un eseu pe aceasta temă.De ce prefer discursul eseistic? Am primit confirmarea opțiunii mele și totodată răspunsul prin cartea domnului Lascu Ioan, în cartea sa “Despartirea de cultură”. “Specializarea care reprezintă o reducţie a culturii, fiind o formă subtilă a globalizării dar totodată lipsită de mutualitate şi cu incomunicabilitate între specialişti are o soluţie care duce la deconstrucţia sistemelor clasicizare, rigidizate: discursul de tip eseistic. Discursul de tip eseistic este interdisciplinar, stimulează dialogul și “recompunerea dialogului intercivilizațional”. Cu responsabilitatea majoră pe care o poartă dascălul pentru lecturile discipolilor lui, le-aș recomanda o singură referință bibliografică – Nicu Gavriluță și cartea sa “Antropologie socială și culturală” despre care am o singura critica-ultimele problem abordate sunt problem de etică medicală și nu de antropologie nici socială, dar culturală?
Dr. Victoria Stolojanu
