Aproape 6700 de persoane au fost ajutate de salvamontişti, în 2016

559

Asociaţia Naţională a salvatorilor Montani din România şi Consiliul Serviciilor Publice Salvamont au centralizat activitatea a celor 38 de structuri judeţene sau locale salvamont din cele 24 de judeţe cu activitate de salvare montană din România pentru anul 2016. Astfel, serviciile salvamont au asigurat asistenţa de salvare montană cu un număr de 350 – 550 de salvamontişti, zilnic, în cele circa 120 de baze şi posturi salvamont permanente sau sezoniere, în zonele montane cu afluenţă turistică mare, pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă şi pe traseele turistice alpine.

În anul 2016 salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină la 5.887 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 6.692 de persoane. „Dintre aceste acţiuni un număr de 2.197 de intervenţii au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 3.690 acţiuni înregistrându-se în zona alpină, 1.670 de cazuri fiind predate serviciilor de Ambulanţă sau SMURD, terestre sau aero, pentru transport către unităţile medicale specializate. De asemenea, au fost realizate peste 43.200 de acţiuni specifice de asigurare a asistenţei de salvare montană în bazele, posturile, refugiile salvamont, în zonele cu aflux turistic mare sau pe perioada desfăşurării unor evenimente sportive sau de altă natură în zona montană”, a declarat Sabin Cornoiu, președinte al Asociației Salvatorilor Montani din România (ANSMR) al Consiliului Național al Serviciilor Salvamont din România.
Echipajul Salvamont Gorj a intervenit pe 31 decembrie 2016, la ora 23.00, la cazul cu numărul 223, ultimul din 2016.

Mii de apeluri pentru Salvamont
salvamontAnul trecut, prin Dispeceratul Naţional Salvamont au fost primite, direct sau prin SNAU 112, şi redirecţionate către echipele salvamont din ţară, 2.617 apeluri de urgenţă şi 4.766 apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană. „Dacă anul 2015 a fost primul an în care acţiunile pe timp de vară şi cele de iarnă din zona alpina au ajuns la un număr aproape egal cu cel al celor de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, în anul 2016, intervenţiile pe timp de vară au depăşit net numeric pe cele de pe pârtiile de practicare acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară, a schiului de tură, apariţia şi dezvoltarea de noi activităţi montane: cicloturism, mtbike, enduro, rafting, canionyng, parapantă, precum şi apariţia de competiţii sportive şi de agrement de cross montan, mountain bike, care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute de participanţi la start”, susţine Sabin Cornoiu.
Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul celor 38 de structuri Salvamont din România, singurele abilitate legislativ să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de peste 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care peste 250 sunt salvatori montani angajaţi. România, prin Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România (A.N.S.M.R.), este membră în cele două mari organisme internaţionale care reglementează pe plan mondial această activitate CISA-IKAR – Comitetul International de Salvare Alpină, respectiv F.I.P.S. – Federaţia Internaţională a Patrulelor de Schi.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here