Arest la domiciliu pentru „Stăncioi și prietenii”!

1084

Magistrații Judecătoriei Târgu Jiu nu au emis mandatele de arestare preventivă pe care procurorii și polițiștii le doreau în cazul celor șase indivizi pe care i-au reținut, săptămâna trecută, pentru furturile comise din mai multe vile din municipiu și împrejurimi. Instanța a stabilit ca niciunul dintre suspecți să nu mai poarte cătușe, cea mai „dură” decizie luată fiind aceea de arest la domiciliu, liderul grupării, Petre Stăncioi, având motive de bucurie la sfârșitul săptămânii trecute. El nu are voie să se vadă cu fiul său, care acum are calitatea de martor în dosar, instanța impunându-i mai multe restricții pe care trebuie să le respecte în perioada în care este arestat acasă.
„Respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu în dosarul nr.2/P/2016. (…)Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu (…)faţă de inculpatul Stăncioi Petre,, cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiunii de furt calificat, (…)pe o durată de 30 de zile, începând cu 29.01.2016 şi până la 27.02.2016. În baza art.221 alin. 1 şi 2 C.pr.pen. impune inculpatului Stăncioi Petre, respectarea următoarelor obligaţii: – să nu părăsească imobilul din Municipiul Târgu Jiu, strada Zambilelor, (…) , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi de a se supune unor restricţii stabilite de acesta; – să se prezinte la organul de urmărire penală ce instrumentează cauza, la judecătorul de drepturi şi libertăţi sau la instanţa de judecată, ori de câte ori este chemat; – să nu comunice cu inculpaţii: – Stăniloiu Constantin Viorel, -Bubăciosu Aron-Valentin, – Roşca Ion, -Căzănel Bogdan-, – Vîlceanu Constantin – să nu comunice cu părțile vătămate, ori membrii de familie ai acestora, respectiv:Crăc Nicolae Cristi, şi Dondera Anca – să nu comunice cu martorii , ori membrii de familie ai acestora, respectiv: Ghiţiu Maria Luiza,; Petroşanu Ionela, , Stăncioi Petre – Robert, , Vîlsan Maria Monica, , Porumb Alberto Gheorghiţă, , Popescu Vasilica Mădălina, Măciucă Dorel Ion”, a stabilit Judecătoria Tg Jiu.
O decizie similară a fost luată și față de Constantin Viorel Stăniloiu, arestat la domiciliul său din Fărcășești, și față de Aron Valentin Bubăciosu, și el tot din Fărcășești, satul Valea cu Apă. Sub control judiciar a fost plasat inculpatul Ion Roșca, pentru o perioadă de 60 de zile, alți doi membri ai grupării fiind cercetați în stare de libertate, față de ei nefiind luată nicio măsură preventivă. Sentința respectivă nu este definitivă, dar în baza ei hoții după care polițiștii au alergat în ultimele săptămâni au fost scoși din arestul IPJ Gorj și lăsați să plece acasă, conform deciziei instanței. Dosarul în care sunt anchetați Petre Stăncioi și prietenii săi este cel care vizează spargerile ce au avut loc în ultima vreme la mai multe vile ale unor oameni de afaceri sau avocați, inclusiv la locuința fostului primar Dorin Filip, hoții furând din casele respective bijuterii, bani și ceasuri de valoare, prejudiciul estimat de anchetatori fiind de 250.000 de lei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here