Arestat după ce a bătut o pensionară

463

Un bărbat din Scoarța a ajuns în spatele gratiilor la sfârșitul săptămânii trecute, după ce a fost reclamat că a intrat în locuința unei vecine de-a sa, pe care a luat-o la pumni, fără un motiv anume. Omul trăsese câteva pahare la măsea și nu a mai ținut cont de cei 91 de ani ai vecinei sale. Constantin Pitea a ajuns în cele din urmă în arestul IPJ Gorj, asta după ce Judecătoria Târgu Cărbunești a emis pe numele său mandat de arestare preventivă. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului PITEA CONSTANTIN, zis „MĂRGELATU”, urmărit penal pentru săvârşirea infr. de lovire sau alte violenţe prev. de art.193 al.2 şi violare de domiciliu, prev. şi ped. de art. 224 alin 1 C.penal., cu aplicarea art.38 al.1 şi art.41 al.1 Cod penal, pe o durată de 30 zile începând cu data de 20.09.2014 până la 19.10.2014 inclusiv. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia”, au decis magistrații, verdictul lor putând fi contestat de Pitea.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here