Arestați după ce au introdus cocaină în Gorj

864

Cetățeanul albanez în vârstă de 27 de ani, care locuia de câteva luni în comuna Bâlteni și un alt localnic au fost arestați preventiv, aseară, de magistrații Tribunalului Gorj, pentru săvârşirea  infracţiunilor  de trafic ilicit de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc. Decizia poate fi contestată. ”Admite propunerea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă, a inculpaţilor PĂSĂRIN NICOLAE-MARIAN, zis Bărbărie, cercetat pentru săvârşirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și introducerea în țară de droguri de mare risc şi SINANI KLODJAN, cetățean albanez, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc și complicitate la infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, pe o durată de 30 de zile. Cu drept de contestaţie”, a stabilit instanța. Luni seara a fost făcută și o percheziție în locuința unuia dintre ei, fiind găsite 35 de grame de cocaină. Tânărul din Bâlteni este suspectat că, în urma unei înțelegeri cu albanezul, ar fi mers în Italia și a adus drogurile în Gorj.

”În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, la data de 22 februarie 2018, inculpatul Păsărin Nicolae-Marian, zis «Bărbărie», în înțelegere cu inculpatul Sinani Klodjan,  cetățean albanez, stabilit pe raza comunei Bîlteni, de circa patru luni, s-a deplasat în Italia, unde a fost așteptat de către persoane de legătură ale inculpatului Sinani Klodjan, care i-au pus la dispoziție cantitatea de aproximativ 35 grame de cocaină, pentru a o introduce în România și să o predea inculpatului Sinani Klodjan, în vederea vânzării pe piața internă. La data de 26 februarie 2018, inculpatul Păsărin Nicolae-Marian, zis «Bărbărie», a introdus drogurile în România prin punctul de trecere a frontierei Nădlac, coordonându-și activitățile împreună cu inculpatul Sinani Klodjan, astfel că drogurile au fost transportate până pe raza comunei Bîlteni și predate inculpatului Sinani Klodjan.

Cu ocazia efectuării unei percheziţii domiciliare la locația folosită de către inculpatul Sinani Klodjan, a percheziţiilor corporale, precum și percheziției efectuate asupra autoturismului folosit de către inculpatul Sinani Klodjan s-a găsit și ridicat cantitatea de aproximativ 35 grame cocaină, un cântar electronic, telefoane mobile folosite în activitatea infracțională, înscrisuri relevante pentru soluționarea cauzei”, se precizează într-un comunicat al DIICOT Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here