Argentina devine ţara cu cele mai multe victime din cauza gripei A H1N1

2825
gripa-porcina-spitalNumărul persoanelor care au murit în Argentina din cauza gripei A H1N1 a ajuns la 137, acesta fiind cel mai grav bilanţ după cel din Statele Unite, potrivit unei statistici difuzate de Ministerul argentinian al Sănătăţii.Argentina, care a înregistrat alte 43 de victime comparativ cu bilanţul precedent prezentat sâmbătă, devansează Mexicul (124 de morţi), focarul mondial al virusului A H1N1, dar se plasează după Statele Unite (170 de morţi).

Numărul bolnavilor confirmaţi a crescut la 3.056, chiar dacă ministrul Sănătăţii, Juan Manzur, a evocat săptămâna trecută cifra de 100.000 de bolnavi, vindecaţi deja în marea lor majoritate.
Autorităţile au prelungit recent vacanţele şcolare, au decretat o zi liberă excepţională şi au închis sălile de spectacole pentru a limita răspândirea bolii în această ţară, care a fost acaparată de psihoză.
Acest bilanţ a fost anunţat înaintea unei reuniuni, la Buenos Aires, a miniştrilor Sănătăţii din conul sudic al Americii Latine unde sosirea iernii australe a favorizat răspândirea bolii.
Miniştrii din şase ţări (Argentina, Brazilia, Bolivia, Chile, Paraguay, Uruguay) vor lua măsuri pentru „armonizarea măsurilor comune pentru combaterea pandemiei”, potrivit unui comunicat oficial emis cu ocazia reuniunii.
Uruguay, ţară vecină cu Argentina, a înregistrat 12 victime din cauza gripei A H1N1 care a provocat moartea a 25 de persoane în Chile, trei în Brazilia şi Paraguay şi a două în Bolivia.
În regiune, numai Venezuela, Guyana, Surinam şi Guyana franceză nu au semnalat decese din cauza acestei boli.
Subcontinentul sudamerican este una dintre cele mai afectate zone de pandemie care a contaminat peste 100.000 de persoane şi a făcut peste 440 de victime la nivel mondial, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
Selecţie Sorin BĂLEANU, după Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here