Armata ucraineană a atacat convoiul militar rus care a pătruns pe teritoriul Ucrainei

472

Armata ucraineană „a distrus” majoritatea vehiculelor blindate ruse care au pătruns în cursul nopţii pe teritoriul ucrainean, afirmă un purtător de cuvânt militar.
„Trupele ucrainene au localizat şi au atacat vehiculele militare intrate în cursul nopţii printr-o zonă a frontierei aflată sub controlul insurgenţilor”, a declarat Andrei Lisenko, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene.

„Militarii ucraineni au distrus vehicule militare ruse, fiind vizaţi de focuri de artilerie, inclusiv de pe teritoriul Rusiei”, a precizat oficialul militar ucrainean.
Preşedinţia Ucrainei a confirmat că o mare parte a vehiculelor militare ruse au fost distruse de armata ucraineană. „O mare parte a convoiului a fost distrusă de artileria ucraineană”, a comunicat Preşedinţia de la Kiev, citată de AFP.

Preşedintele Petro Poroşenko a discutat prin telefon despre situaţie cu premierul Marii Britanii, David Cameron.
Vineri dimineaţă, Ucraina a denunţat incursiunea unui convoi militar rus pe teritoriul său, pe la un post de frontieră aflat sub controlul separatiştilor proruşi, în zona Doneţk. „Un convoi militar rus a trecut frontiera prin punctul vamal Izvarin”, a declarat pentru AFP Oleksîi Dmitraşkivski, un purtător de cuvânt al operaţiunii militare ucrainene din est. „Nu dispunem de informaţii privind numărul de vehicule din acest convoi”, a adăugat el.

Potrivit corespondenţilor publicaţiilor The Guardian şi The Daily Telegraph, 23 de vehicule blindate pentru transportul trupelor, camioane de combustibil şi alte vehicule logistice cu numere de înmatriculare militare ruseşti au traversat frontiera dintre Rusia şi Ucraina joi seara, în zona Doneţk, prin punctul vamal Izvarin.

Un alt convoi „umanitar” rus, format din aproape 300 de camioane, este staţionat la frontiera dintre Rusia şi Ucraina, vehiculele fiind verificate de poliţia ucraineană.

Rusia a efectuat o incursiune militară în estul Ucrainei, a confirmat secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, îndemnând Moscova să retragă imediat vehiculele militare şi trupele staţionate în apropierea frontierei ucrainene. „În cursul nopţii, am asistat la o incursiune rusă, o trecere a frontierei ucrainene”, a declarat Rasmussen la Copenhaga, citat de agenţia DPA. „Acest lucru confirmă faptul că există un flux continuu de armament şi combatanţi în estul Ucrainei. Este o dovadă clară privind implicarea permanentă a Rusiei în destabilizarea estului Ucrainei”, a adăugat secretarul general NATO.

„Rusia trebuie să retragă trupele de la frontierele Ucrainei, să oprească traficul de armament, trecerea combatanţilor şi a banilor în Ucraina, să înceteze susţinerea acordată separatiştilor din estul Ucrainei şi să iniţieze un dialog constructiv cu Administraţia de la Kiev”, a spus Rasmussen.
Trimiterea convoiului militar „reprezintă o nouă dovadă că Rusia face exact invers decât afirmă. Rusia contribuie la escaladarea conflictului, chiar dacă face apeluri pentru detensionarea crizei”, a reacţionat Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, potrivit Reuters.
Dupa Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here