Asociaţia Naţională Cultul Eroilor “Regina Maria” – Filiala Gorj, la ora bilanţului în 2018

1102

Miercuri, 21 martie 2018, la Clubul Pensionarilor Militari din Tg. Jiu, a avut loc desfăşurarea lucrărilor Adunării Generale Anuale a A.N.C.E. „Regina Maria” – Filiala Județului Gorj cu următoarea ordine de zi:
1. Analiza activităţii Consiliului Director pentru perioada 22 martie 2017 – 20 martie 2018 de către Col. (r.) Walter Loga.
2. Prezentarea și aprobarea Planului de activități pentru perioada: martie 2017 – martie 2018 de către ing. Dan Toropu.
3. Analiza Execuţiei bugetare pe anul 2017 şi aprobarea proiectului Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 de către Retezeanu V. Constantin.
4. Prezentarea Raportului anual al Comisiei de Cenzori de către Ec. dr. Victoria Stolojanu-Munteanu, președintele C. Cz.
La această activitate au participat 36 membrii ai Filialei Gorj, din 60 aflați în evidență, printre care și delegațiile celor două subfiliale, Dănești (7 membri în evidență) și Scoarța (20 membri în evidență). Adunarea este statutară. Ne-au onorat cu prezența următorii invitați: Ciprian-Adrian FLORESCU – Prefectul judeţului Gorj, Gheorghe NICHIFOR – Vicepreședinte Consiliul Județean Gorj, col. Eugen TÎLVESCU – locțiitorul Comandantului arnizoanei Tg. Jiu, prof. univ. dr. Adrian GORUN – președintele Senatului Universității „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, prof. univ. dr. Toader NICOARĂ – rectorul Universității „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu, col. (r.) Emanuel BĂRBULESCU – prim-vicepreședinte al Filialei Județene Gorj „General Ioan Culcer” a A.N.C.M.R.R., Ion STAMATOIU – primarul Comunei Scoarța și Daniel DRAGOMIR – coordonator al Asociației Cercetașilor Tradiționali din România – Unitatea „General Ion Dragalina” Tg. Jiu. În debutul manifestării, col. (r.) dr. ing. Walter LOGA, preşedinte ANCERM, Filila Judeţeană Gorj”, a mulţumit oficialităţilor care au dat curs invitaţiei, dar și membrilor filialei prezenți în sală. După intonarea Imnului de Stat al României, domnul profesor Ion Pința, vicepreședinte al A.N.C.E. „Regina Maria” – Gorj, a prezentat un program artistic cu elevi ai Cercului „Cultul Eroilor” de la Școala Generală Nr. 1 Rovinari, apoi președintele filialei a prezentat raportul de activitate al Consiliului Director pentru perioada 22 martie 2017 – 20 martie 2018. Datorită experienței și pregătirii profesionale a membrilor săi, Consiliul Director a acționat cu devotament și pasiune pentru cultivarea în rândul populaţiei din județul Gorj, a dragostei şi ataşamentului faţă de România şi idealurile sacre ale poporului român, a respectului faţă de simbolurile naţionale, a sentimentelor de recunoştinţă şi cinstire a înaintaşilor noştri care s-au jertfit pentru apărarea gliei străbune, a independenţei, integrităţii şi suveranităţii naţionale.
Pentru realizarea obiectivelor statutare, a hotărârilor Conferinței Naționale din 14 iunie 2017, Consiliului Director Central și cele proprii, Consiliul Director Județean Gorj a desfășurat o băgată și diversificată gamă de activități. Marea lor majoritate au fost prezentate și în presa locală (Gorjeanul, Vertical, Domino, Școala gorjeană, Cultura.ro, Monitorul de Vrancea, Ziarul de Vrancea, Ziarul Exclusiv, etc). Toate activitățile A.N.C.E.R.M. Gorj, și din acest an, s-au desfășurat sub deviza: „Ștafeta Recunoștinței, pentru eroii și martirii, cunoscuți și necunoascuți, care s-au jertfit pentru neam și țară”.
Domnul col. (r.) dr. ing. Walter Loga a făcut o scurtă trecere în revistă a activităților desfășurate:
1. Vizite și întâlniri de lucru cu reprezentanții autorităților locale din Gorj (Prefectură, Consiliul Județean Gorj, Primărie, Jandarmerie, etc.). Tematica discuțiilor s-a axat, în special, pe restaurarea Cimitirului Eroilor (de Onoare) din Tg. Jiu.
2. Vizite pentru documentare, în vederea actualizării evidenței și verificării stării de întreținere a mormintelor și operelor comemorative de război din Gorj în cadrul acțiunii „Pe urmele eroilor gorjeni”.
3. Organizarea sau participarea ca invitați la simpozioane, dedicate unor zile festive.
4. Organizarea unor expoziții, la Muzeul Judeţean Gorj „Alexandru Ştefulescu”.
5. Realizarea a două numere ale revistei proprii intitulată „Gorjul Eroic”, revistă de cultură şi educaţie patriotică. Lansarea primului număr făcându-se la data de 20 mai 2015.
6. Organizarea unor zile aniversare a membrilor filialei noastre.
7. Participarea la realizarea unui nou monument comemorativ de război dedicat eroilor Comunei Scoarța, județul Gorj și sfințirea lui la data de 2 iulie 2017.
8. Organizarea și desfășurarea unor lecții de istorie privind centenarul morții Eroului Național slt. Ecaterina Teodoroiu, atât la Tg. Jiu, unde s-a născut și își doarme somnul de veci, cât și în Vrancea, la Muncelu și Străuane, unde a luptat și a fost ucisă la data de 22 august 1917.
Pe locul unde a fost ucisă, filiala noastră, a ridicat o cruce comemorativă, prin aportul substanțial al familiei col. (rtr.) dr. Dobre Ghe. Bebe, din comuna Scoarța, județul Gorj (președintele subfilialei Scoarța a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria”) cu sprijinul primarului comunei Străoane, domnul Vasile Zbîrciog și al Consiliului Local. La acest eveniment filiala a participat cu o delegație de 55 persoane. 9. Dezvelirea, pentru prima dată în județul Gorj, a unei plăci cu Însemnul Cercului „Cultul Eroilor” la Școala Gimnazială „Antonie Mogoș” Ceauru-Bălești și lansarea primei reviste a acestui cerc, la data de 7 septembrie 2017, cu prilejul aniversării a 50 de ani de istorie contemporană a acestei școli. 10. Participarea la Deschiderea noului an școlar, 2017 – 2018, la Colegiul Național „Spiru Haret” din Tg. Jiu. 11. Comemorarea pictorului Gheorghe Bărbulescu, sâmbătă, 7 octombrie 2017, în orașul Tismana. Cu acest prilej a fost lansată cartea „Pictorul Gheorghe Bărbulescu” realizată de reputații cercetători și scriitori Prof. dr. Ion Mocioi și juristul Florian Văideianu, membri ai filialei noastre și am adresat o scrisoare deschisă primarului Marian SLIVILESCU prin care am solicitat acordarea Titlului de „Cetățean de Onoare Post Mortem” pictorului religios Gheorghe Bărbulescu, la data de 8 aprilie 2018, cu prilejul aniversării a 135 de ani de la nașterea sa și realizarea unui monument al pictorului în orașul Tismana care să fie dezvelit la data de 22 martie 2019, pentru comemorarea a 50 de ani de la trecerea sa în eternitate.
12. Scrisoare deschisă adresată autorităților județului Gorj, la data de 10 octombrie 2017, prin care am solicitat înființarea unui cabinet de istorie în toate școlile din județul Gorj, care va purta numele de „Regina Maria”, montarea Semnului „Aducerii Aminte” pe fațada Casei Memoriale „Ecaterina Teodoroiu” și la intrarea în Cimitirul Eroilor (Cimitirul de Onoare) din Târgu Jiu, Parcela Eroilor Români din Cimitirul Municipal Tg-Jiu și pe toate monumentele din județ dedicate eroilor din Primul Război Mondial, ridicarea Crucii de gresie în Cimitirul Eroilor după modelul original pus la dispoziție de A.N.C.E. „R.M.” Gorj, montarea unor panouri privind eroii înmormântați în acest cimitir, pe națiuni, Amenajarea unei rotonde cu busturile Cavalerilor Ordinului „Mihai Viteazu” din Tg. Jiu (12), de-o parte și de alta a bustului generalului Ioan Culcer, Acordarea denumirii unor străzi din Tg. Jiu cu numele unor eroi gorjeni: căpitan aviator (cpt. av.) Vasile Craiu și învățător Victor Popescu și realizarea unui monument în municipiul Tg. Jiu în memoria generalului Gheorghe Rasoviceanu.
13. Constituirea unei Subfiliale a A.N.C.E.R.M. Gorj în comuna Scoarța, județul Gorj.
14. Continuarea realizării de protocoale de colaborare cu instituții și asociații din Județul Gorj (12 protocoale în total).
15. Continuarea înființării de Cercuri „Cultul Eroilor” în școlile și colegiile gimnaziale din Județul Gorj (21 cercuri în total).
16. Participarea la emisiuni televizate.
17. Participarea la festivitățile omagiale, dar și organizarea de activități dedicate unor zile festive sau personalități istorice sau culturale.
18. Sărbătorirea Zilei A.N.C.E.„R.M.” Gorj, care este la 18 decembrie.
Toate acțiunile noastre s-au bucurat de aprecierile participanților, fiind argumentate cu imagini proiectate pe ecran de către lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv, dar și fotograful filialei. Marea majoritate a evenimentelor desfășurate au fost prezentate și în mass-media locală, alături de care avem o bună colaborare. Celelalte puncte de pe ordinea de zi au fost prezentate conform aprobării Adunării Generale. Discuțiile au fost obiective, diversificate și cu propuneri concrete de îmbunătățire a activității filialei. A fost un bilanţ plin de realizări, semn că la asociaţie se munceşte cu multă râvnă, cu toate că munca depusă nu este remunerată, desfăşurându-se pe bază de voluntariat și cu bani proprii. Menționez că Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria” funcţionează sub patronajul Ministerului Apărării Naţionale şi sub oblăduirea Patriarhiei Ortodoxe Române, instituţii care se bucură de o mare încredere din partea românilor.
Lt. col. (r.) Gheorghe Bușe, secretarul executiv A.N.C.E.R.M. Gorj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here