Astăzi, gorjenii ortodocși sărbătoresc Sf. Ion

521

Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărăteşti să fie cinstite şi persoanele care au luat parte la respectivul eveniment. Adunarea (soborul) credincioşilor sărbătoreşte pe Sfântul Ioan Înaintemergătorul Domnului, care proroceşte venirea lui Iisus Hristos, îl botează şi îl descoperă lumii ca Mesia: „Şi a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-se din cer ca un porumbel şi a rămas peste El. Şi eu nu-l ştiam pe El, dar cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: Peste (cel) care vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând peste El, Acesta este cel ce se botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 32-34).

Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului propovăduia în pustia Iordanului rugăciunea şi postul, pocăinţa sinceră şi mărturisirea greşelilor. „Şi erau botezaţi de către el în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele mulţimi de iudei” (Matei 3;6). Acest botez, simbolizând şi consfinţind curăţia sufletească dobândită prin întoarcerea inimii către Dumnezeu, a deschis şi a pregătit calea Mântuitorului: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 3;2). Biserica Ortodoxă a fixat de-a lungul unui an mai multe sărbători pentru prăznuirea sa: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua naşterii (24 iunie) şi ziua morţii sale (29 august).

1 COMENTARIU

  1. Va urmaresc de ceva vreme aceasta pagina, si acum la inceput de an, doresc sa urez multa
    sanatate, putere de munca in continuarea paginii dvs..
    Va invit si pe https://calendar-ortodox.com/, un sait care poate fi de folos celor ce cauta despre sfintii zilei si nu detin un calendar aproape.

    Multumesc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here