Descoperită în anul 1930, după o cercetare amănunțită a boltei cerești de către astronomi, Pluton a primit numele zeului întunericului din mitologia română, adică corespondentul lui Hades, din cea greacă. Mai exact, astronomul american Clyde Tombaugh este descoperitorul micului corp ceresc, situate la o distanță de peste 4, 4 miliarde de km de Soare, pentru ca ulterior astronomii profesioniști să așeze Pluton în sistemul solar, ca și cea mai mică planetă.
Între timp, specialiștii în domeniu, reuniți în urmă cu zece ani la Adunarea Generală a Astronomilor, au găsit de cuviință, în urma unor cercetări științifice amănunțite, că trebuie să reconsidere termenul de planetă și implicit sistemul solar. Altfel spus, Pluton și-a pierdut rangul de planetă, pe de o parte din cauza dimensiunilor sale modeste față de celelalte, cu multe mii de kilometri în diametru (abia 18% din cât are Pământul, fiind mai mic și decât Luna). Pe de altă parte și pentru că are o forță gravitațională slabă, ceea ce avea să- i determine pe specialiști a scoate “piticania” din sistemul solar, redus astăzi la 8 planete: Mercur, Venus, Pământ, Marte, Jupiter, Saturn și Neptun.Totuși, în ciuda acestui fapt, Pluton nu a ieșit din sfera preocupărilor oamenilor de știință, dimpotrivă cercetările astronomice continuă, între altele fiind lansată și o sondă spațială americană, cu destinație spre acest corp ceresc insuficient explorat, a cărei viteza de deplasare în spațiul cosmic depășind 50.000 km pe oră. S- a întâmplat exact în urmă cu zece ani și cu o durată până la destinație în jur de 9 ani. Rezultatele obținute sunt destul de interesante, ajungându- se la concluzia ca Pluton face parte din familia Transneptuniana, adică dincolo de orbita planetei Neptun, acolo unde se mai găsesc și alte corpuri cosmice de dimensiuni mici; Quaoar, Orcus, Sedna și UB313, deopotrivă alcătuite din gheață și metan înghețat.
La rândul său, astrologia care este la fel de veche ca astronomie (ele, însă nu trebuie confundate) se folosește in interpretările sale de tradiții și credințe, de destinul oricărui corp ceresc în funcție de poziția astrală, iar dispariția lui Pluton ca planetă îi derutează pe astrologi, zodia Scorpionului având acest corp astral ca principal centru de influență și putere. Prin urmare folosesc în interpretările lor și asteroizii, precum Ceres, Vesta și Chiton, după cum pentru ei Luna este planetă, inventând chiar și “Luna neagră”, care, orice ar fi, nu are corespondent în realitatea astronomică. De altfel, în timp ce astronomia este privită ca o știință ce se ocupă cu studierea corpurilor cerești și odată cu aceasta și cu fenomenele asociate și influențate de acestea, astrologia este mai degrabă ignorată, sau privită cu scepticism de către oamenii de știință, rezultanta cercetărilor, vizavi de Pluton, fiind doar la îndemâna științifică a astronomilor. Cu atât mai mult cu cât, dincolo de semnificațiile mitologice, Pluton continuă să însemne după cum mai spuneam, o provocare pentru lumea astronomică, deoarece este foarte greu de observat și cercetat acel perimetru astral, ba chiar se poate afirma că Pluton cu dimensiunile sale foarte mici, comparativ cu celelalte planete, strică așa-zisa armonie cosmică a sistemului solar.
Dar ce se mai cunoaște astăzi despre Pluton? Păi ca dimensiuni este mai mic chiar față de unii sateliți ai sistemului solar (Luna, Triton, Callistro, Titan,etc.). Are un diametru de numai 2390 km pătrați și se rotește în jurul axei sale în 6 zile și 10 h, în sens invers rotației Terrei. Fiind la cea mai îndepărtată distanță față de Soare, se rotește în jurul acestuia pe o orbită excentrică, în 247,8 ani pământești. Apoi, considerată încă de către unii specialiști ca “planeta pitică”, aceasta împreună cu satelitul său Charon (are totuși 5 sateliți!) formeaza un sistem binar interacționar. Referitor la atmosferă, se poate spune că este una rarefiată, având în principal, în compoziție azot și monoxid de carbon, adeseori în stare de masă îngheațată. Și pentru că astronomii au “retrogradat” planeta Pluton la rangul de asteroid, se poate spune că se încadrează în centura asteroidică, alături de asteroizii mai sus menționati. În plus, este interesant a fi cunoscute și alte particularități ale amintitului corp ceresc și anume: temperatura medie pe Pluton este de -233 grade C, în vreme ce luminozitatea Soarelui ar fi de 1000 de ori mai slabă decât este percepută pe Terra. Culoarea este maro deschis, cu o tentă spre galben, iar presiunea atmosferică este și ea cam de 700.000 de ori mai mică decât cea a Pământului.
În fine, revenind la dimensiuni, trebuie să reamintim și aria suprafeței de 17,95 milioane km pătrați, iar raza medie de 1195 km. Sunt doar câteva repere și concluzii la care au ajuns specialiștii în domeniu referitoare la Pluton, fiind luate în calcul și datele științifice oferite de misiunea spațială americană (2006-2015) și de ce nu cercetările astronomilor români, printre care Magda Stavinschi, Adrian Sonka, Vasile Mioc, Cristian Dumitrache, Petre Popescu și alții. Dovadă că pentru astfel de merite, specialiștii noștri sunt parte activă în cadrul UAI (Uniunea Astronomică Internațională), fondată în anul1919, având misiunea de a coordona întreaga activitate a astronomiei ca știință în cercetarea permanentă a corpurilor cerești și evident în stabilirea soluțiilor și măsurilor ce se impun pe plan mondial în această privință.
Așadar, descoperit la începutul secolului trecut, despre Pluton sunt încă puține informații. Și totuși, unele caracteristici despre acest mic astru ceresc sunt certe, și anume: unicitatea orbitei și relațiile intercondiționale cu principalul său satelit (Charon), de asemenea, și axa sa de rotație sau varietatea de lumină de pe suprafața acestuia, care oferă o imagine deosebită pentru cei interesați de tainele astrale. De altfel, popoarele asiatice, în special pentru chinezi și japonezi, Pluton mai înseamnă “astrul regelui adâncurilor”, împrumutând din mitologia greacă simbolul zeului Hades. Ce se va întâmpla și va mai fi și de aici încolo, îi lăsăm pe astronomi să se ocupe cu studiul corpurilor cerești, iar astrologii, priviți la rândul lor cu oarece scepticism de către oamenii de știință, vor fi nevoiți probabil să-și adapteze și ei astrogramele în funcție de ceea ce cercetările științifice despre întregul sistem solar scot la iveală din această lume infinită a astrelor cerești. Căci, bunaoară, dacă până nu demult Adunarea Generală a Astronomilor anunță creșterea numărului de planete din sistemul solar la 12, iată că astăzi, aceeași astonomi, cercetând mai atent fenomenele astrale, inclusiv redefinirea noțiunii de planetă, au decis până la urmă ca numărul celor ce se rotesc în jurul Soarelui se limitează la 8, provocând pe undeva și stupoare pentru unii pământeni. Pentru că vorba ceea, nimic nu e nou și totul este în mișcare și în transformare în sistemul nostru solar.
Prof. Vasile Irod
