Atenție pe cine primiți în curte! Hoții au descoperit noi metode

518

Un bărbat din Turceni a fost nevoit, sâmbătă, să sune la 112, după ce a primit în curte două persoane care, sub pretextul că vor să vopsească un acoperiș, au început negocierile. În timp ce unul dintre suspecți stabilea prețul pentru lucrare, celălalt ar fi acționat.
”Polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi de un bărbat din localitate, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras un polizor de pe un banc de lucru situat în curtea locuinței, prejudiciul cauzat fiind de 500 de lei.
În urma investigațiilor efectuate au fost identificaţi autorii faptei, un bărbat de 43 de ani și un tânăr de 25 de ani, ambii din comuna Iveşti, judeţul Galaţi, care în dimineața aceleiași zile, au intrat în curtea persoanei vătămate, unde au purtat discuţii cu privire la efectuarea unor lucrări de vopsire a acoperişului din tablă al locuinţei, ocazie cu care au profitat de neatenţia acestuia și i-au sustras un polizor unghiular”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
Cei doi bărbați sunt cercetați în libertate pentru comiterea infracțiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here