ATITUDINI estivale – Trafic „La Bungheală”, pe Defileul Jiului

483

De la început (la fel ca şi anul trecut) doresc să fiu lămurit(evident de către cei în drept, dar nu ca atunci) asupra a două chestiuni. Prima: semafoarele montate pe Defileul Jiului sunt considerate semnale  oficiale ale dirijării traficului  în această perioadă când pe acolo se modernizează / reabilitează (ori nimeni nu mai ştie) drumul, iar a doua: nerespectarea indicaţiei  acestora se poate sancţiona la fel ca pe celelalte drumuri publice ori sunt puse aşa „la bungheală” cum spun conaţionalii noştri?

Nu întreb pentru a mă băga singur în seamă nici pentru că aş fi în lipsă de subiecte, dar ce se petrece în aceste zile pe Defileul Jiului lesne poate fi asemuit cu Turnul Babel. Am auzit istorisiri de la cei ce au parcurs defileul de mai multe ori de când a intrat în modernizare. Dar credeam că sunt născociri cu şoferi care nu respectă culoarea 1semafoarelor şi intră cu inconştienţă când este roşu nedându-şi seama ( zic eu cu toate că nu cred asta) de consecinţele la care se pot expune. Başca deşi nu au legătură cu semnalizarea după cum am constatat „pe viu” la mai unele semafoare sunt „postaţi” tot felul de indivizi ori femei cu copii mici ce fac pe invalizii în cârje ori bastoane care pur şi simplu te asaltează să le dai bani pentru tot felul de boli ori reţete ce trebuie urgent să le ia.
Mare mirare că nu s-a întâmplat vreun eveniment pe aici. Unii şoferi nu respectă culorile semafoarelor şi e de ajuns ca unul sau doi pentru a produce o tragedie cu 2consecinţe greu de anticipat. Repet am crezut că istorisirile celor ce au parcurs de mai multe ori defileul după începerea lucrărilor de modernizare sunt închipuiri ( căci nu credeam că există oameni care să sfideze culorile semafoarelor instalate şi să intre orbeşte pe drum dar uite că m-am înşelat. Îmi zice un hâtru: „da ce vrei dom-le să dispară rubricile cu accidente din ziare ori emisiunile la tv cum e una la ora 17.00 pe un 3cunoscut post unde cred că o jumătate de oră dacă nu şi mai mult sunt prezentate tot felul de accidente în care toţi dau vina pe ghinion şi ceasul rău?” Căci numai de ghinion nu e vorba când pătrunzi pe roşu pe un drum cum e defileul, unde nu vezi în unele porţiuni ce vine din faţă, nici de la 20 metri. Şi poate să vină ditamai TIR cu remorcă ori autocar (am văzut autocare cu etaj ca la englezi ce fac curse pe defileu până la Cluj). Şi dacă „te iei în coarne” cu unul din acestea (în condiţiile în care nici nu ai unde te duce că într-o parte e Jiul, iar în cealaltă muntele) când ai sfidat cu bună ştiinţă semafoarele asta nu se mai cheamă ghinion ori ceasul rău se cheamă că „ţi-ai căutat-o cu lumânarea” cum se spune în popor.
5Se dezbat problemele securităţii pe drumurile publice de nici nu mai ştiu când. Nu că m-aş pricepe ori aş fi eu vreun expert în problemele circulaţiei rutiere, dar cred că pentru elucidarea multor puncte „în suspensie” ar fi binevenită acţiunea de a deplasa oameni care să filmeze pe defileu ori montarea unor camere de supraveghere ce în ziua de azi se găsesc uşor (am văzut la o expoziţie de profil aparatură de filmat ori supraveghere ce i-ar face să pleznească de ciudă pe cei mai titraţi agenţi de profil).
7Mergeţi acolo ori montaţi camerele în apropierea semafoarelor iar apoi vizualizaţi imaginile. Aşa pe „nv” prognozez că o să vă luaţi „cu mâinile de cap” şi o să vă convingeţi că războinicii kamikaze din Ţara Soarelui Răsare erau mici copii pe lângă ce o să vedeţi pe camere cu „vitejii” noştri de pe plaiul mioritic.
Mugurel Petrescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here