Au scăpat de condamnarea pentru furt de brazi! Deocamdată!

591

Patru tineri din Runcu pot face liniștiți sărbătorile de iarnă ce urmează, după ce Curtea de Apel Craiova a decis să anuleze o sentință din primăvară a Judecătoriei Târgu-Jiu prin care toți primeau condamnări cu suspendare pentru un furt de brazi pe care l-au comis în urmă cu doi ani. La vremea respectivă cei patru au decis să meargă la o pepinieră privată din localitate și să taie mai mulți brazi pe care i-au împărțit gratuit la diverși prieteni ori pur și simplu i-au abandonat pe marginea unei ape. La judecata de fond de la Târgu-Jiu toți au recunoscut faptele și au primit pedepse cu suspendare, având un termen de supraveghere de 3 ani.
În motivarea sentinței de la Târgu-Jiu magistrații au precizat că „de la început au fost sinceri în ambele faze ale procesului penal și au achitat din prejudiciul menționat de partea civilă, astfel că vor fi sancționați printr-o raportare concretă la activitatea infracțională a fiecăruia dintre ei, prin raportare la prejudiciu, la infracțiunile comise, la durata activității infracționale, urmând a se aplica pedepse la limita minimă prevăzute de lege”.
Verdictul dispus de instanță numai de minimul prevăzut de lege nu a ținut însă cont.
Procesul celor 4 inculpați, Hocan Ionuţ Gabriel, Hajaş Gheorghe Matei, Ilie Valeriu Popescu şi Sîrbu Constantin, se va relua anul viitor de la momentul pronunțării sentinței de către magistrații gorjeni, cei de la Craiova dispunând menținerea restului de probe.
În aceste condiții, peste un an inculpații ar avea ocazia să afle și ei o sentință definitivă a judecătorilor în povestea furtului de brazi, finalul fiind încă departe de anticipat în acest moment.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here