Aur naţional şi bronz internaţional pentru atleţii gorjeni!

579

Atleţii gorjeni, pregătiţi de antrenorul emerit de la CS Pandurii, Ion Bură, confirmă şi peste hotare. După ce a obţinut argintul la Campionatul Balcanic de Juniori de la Krusevac, Adrian Garcea a izbutit să obţină şi medalia de bronz la 3000 metri plat. Performanţa sa este cu atât mai importantă cu cât a fost realizată în cadrul Campionatului European de Juniori din Georgia, de la Tbilisi. Timpul lui Garcea a fost de 8 minute şi 20 de secunde. O altă atletă a clubului din Tg-Jiu, care s-a făcut cunoscută pe plan internaţional este Adina Amzucu. Aceasta a reuşit să vină acasă cu medalia de bronz, de la Campionatele Mondiale ale Elevilor, desfăşurate la Trabzon, în Turcia. Amzucu a reuşit performanţa în proba de săritură în înălţime.
De asemenea, atleta Andreea Pîşcu a bifat un record personal la Campionatul European de Senioare de la Amsterdam şi locul 5 alături de echipa României de semimaraton.
Pe plan naţional însă, Andreea s-a încununat dublă campioană la tineret, după ce a câştigat probele de 5.000 m şi 10.000 m. “Ea este încă sportivă la categoria tineret şi are deja baremurile pentru Campionatul European de anul viitor, cu bune şanse de a obţine medalii la individuale şi poate să devină una dintre cele mai bune sportive de talie internaţională din România”, a declarat antrenorul Ion Bură.
Bură a mai spus că performanţele obţinute de atleţii săi îl obligă la o pregătire specială: “Peste două săptămâni o să avem Campionatul Naţional de Juniori, categoria I, la care iarăşi sperăm la medalii. Rezultatele obţinute de sportivi ne îndeamnă să facem o pregătire mai deosebită pentru anii următori pentru că sunt tineri, sunt sportivi de înaltă performanţă, aşa cum am promis, de talie europeană, şi iată, că am obţinut primele medalii europene, ceea ce demonstrează că am muncit bine în acest an şi ne aşteaptă în continuare multe şi multe competiţii”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here