Australiencele s-au impus la dublu!

Primul din cele trei turnee internaționale de tenis de câmp – ITF Women’s Circuit, şi-a stabilit câştigătoarele la dublu. Finala a avut loc vineri, 21 iulie, iar în ultimul act s-au întâlnit sportivele Federica Bilardo / Michele Alexandra Zmau (Italia) şi Samantha Harris / Belinda Woolcock (Australia). După un meci care care a durat 1 oră și 17 minute, Trofeul Hotel YMY a revenit cuplului din afara Europei. Australiencele s-au impus cu 0-6 6-4 10-4. Tot vineri au avut loc și înscrierile pentru cel de-al doilea turneu internațional desfășurat în oraşul lui Brâncuşi, dotat cu Trofeul Municipiului Târgu-Jiu, cu premii totale în valoare de 15.000 $. La această competiţie şi-au anunţat prezenţa 64 de jucătoare. Competițiile fac parte din turneele Futures, ce compun Circuitul Internațional al României – FRT Pro Circuit – sub egida Federației Internaționale de Tenis (ITF) și a Federației Române de Tenis (FRT). ITF Women’s Circuit constă în peste 500 de turnee organizate în 65 de țări, printre care și România, Târgu-Jiu având șansa de a se afla printre puținele orașe din țară cu o bază sportivă omologată internațional. Toate meciurile se joacă pe terenurile Asociației Tenis Club Elite, situate pe Calea Severinului, nr. 1A.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here