Autorităţile gorjene vor ca Transalpina să se deschidă mai devreme

529

Autorităţile locale şi judeţene din Gorj întreprind demersuri pentru redeschiderea mai rapidă a Transalpinei, considerată ca fiind cea mai înaltă şi cea mai frumoasă şosea din România. DN 67 C – Transalpina este şi cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul nostru.

Alături de Peştera Polovragi din comuna cu acelaşi nume, Drumul Regelui (Transalpina) reprezintă cel mai căutat obiectiv turistic din zona noastră. Astfel, autorităţile au decis să facă demersurile necesare pentru redeschiderea mai rapidă a DN 67 C. Cea mai înaltă și cea mai frumoasă șosea din țară – Transalpina – a fost închisă, oficial, până la data de 31 mai 2018, pe sectorul de drum Obârșia Lotrului-Rânca. Turiștii pot ajunge în stațiunea Rânca pe DN 67 C, urcând din orașul Novaci. Potrivit CNADNR, DN67C este închis între Rânca (județul Gorj) şi Șugag (județul Alba), între kilometrii 35 și 79, în perioada 01.11.2017 – 31.05.2018, conform dispozițiilor de închidere în perioadele de iarnă și primăvară.

Redeschiderea DN67 C depinde de starea vremii
Autorităţile din Gorj sunt hotărâte să facă demersuri pentru ca în luna aprilie să fie redeschisă cea mai înaltă şosea din ţară. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu şi-au propus însă ca pe finalul lunii martie să trimită primele utilaje dincolo de staţiunea Rânca, înspre zona de creastă, pentru a vedea care este situaţia stratului de zăpadă.
Dacă totul este în regulă, Transalpina ar putea fi redeschisă mai devreme decât se anunţase, însă totul depinde de condiţiile meteo.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here