Autoritățile locale din Scoarța pregătesc un proiect de câteva sute de mii de euro!

449

Un proiect privind extinderea și modernizarea Școlii Gimnaziale Scoarța se află în lucru la autoritățile comunei. Banii pentru punerea în practică a modernizării și extinderii acestei unități de învățământ se vor aprobați prin Programul Operațional Regional( POR). Primarul comunei Scoarța, Ion Stamatoiu, a declarat că se dorește realizarea în școală a unei săli de festivități, a două noi săli de clasă, dar și modernizarea grupurilor sanitare ale unității de învățământ, a bibliotecii.

“Investiția ar fi de câteva sute de mii de euro, dar așteptăm devizul general. Acum lucrăm la măsurători. Proiectul este unul necesar pentru această școală’’, a declarat primarul de Scoarța care susține că banii pentru punerea în practică a acestei investiții se pot obține prin POR dacă proiectul este aprobat. De altfel, luna trecută, Ministerul Educaţiei Naţionale a lansat, împreună cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE), trei apeluri de proiecte, în valoare totală de aproximativ 258 milioane euro. Suma este destinată finanțării prin Programul Operațional Regional (POR) a investițiilor în infrastructura educațională din învăţământul antepreşcolar şi preşcolar, din învățământul obligatoriu și din învăţământul profesional și tehnic. Pot depune cereri de finanțare (în intervalul 4 ianuarie – 4 mai 2018) unitățile administrativ-teritoriale, autoritățile publice locale, instituțiile administraţiei publice locale aflate în subordinea sau coordonarea autorităţii publice locale, în calitate de potențiali beneficiari.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here