Banca Mondială ne recomandă accelerarea reformei

1465
banca mondialaBanca Mondială, unul dintre finanţatorii României în cadrul împrumutului internaţional de 20 miliarde euro contractat anul acesta de Guvern, recomandă reforme majore ale cheltuielilor bugetare, însă dă un semnal de flexibilitate în privinţa ţintei finale de deficit.
Stretegii eficiente pe termen lung
Economia românească poate evita riscul unei aterizări dure prin adoptarea unei legi a responsabilităţii fiscale, prin crearea unui consiliu fiscal independent, prin aprobarea de către Parlament a unei strategii eficiente pe termen mediu, cu plafoane de cheltuieli bugetare şi număr de personal pentru următorii trei ani, potrivit Strategiei de parteneriat cu România pentru 2009-2013, realizată de Banca Mondială.

“În ultimii ani, politicile fiscale şi de venituri implementate în România au fost, în mare parte, prociclice şi au condus la dezechilibre şi la vulnerabilităţi care nu mai sunt sustenabile, în contextul unui progres redus în modernizarea sectorului public, precum şi al înrăutăţirii condiţiilor economice globale”, se arată în documentul semnat de Banca Mondială. De asemenea, Banca Mondială subliniază că, în 2010, creşterea facturii salariale în sectorul public trebuie să fie sub rata inflaţiei.
Deficitul bugetului de pensii
În prezent, cheltuielile cu personalul estimate pentru acest an sunt de aproximativ 7,8% din PIB, iar rata inflaţiei este prognozată la 4,4%. Banca Mondială mai recomandă României să menţină deficitul bugetului de pensii la 1% din PIB sau să identifice surse de finanţare a acestuia, în cazul în care “deficitul se adânceşte temporar, ca rezultat al unor politici justificate. Toate acestea, în condiţiile în care deficitul bugetului de pensii a ajuns, la jumătatea anului, la 1,52 miliarde euro (aproximativ 362 milioane de euro), depăşind astfel ţinta de deficit propusă la începutul anului, de 1,3 miliarde lei. În acordul de împrumut cu instituţiile internaţionale, România s-a angajat să modifice legislaţia în domeniul pensiilor; astfel, acestea vor fi indexate în funcţie de inflaţie, şi nu în funcţie de evoluţia salariului mediu, iar vârstele de pensionare vor fi majorate şi egalizate între femei şi bărbaţi.
Totodată, noua lege va cuprinde şi toate categoriile profesionale din România care vor cotiza la bugetul de pensii şi care nu vor mai beneficia de pensii speciale. “Sistemul de pensii a fost substanţial restructurat în ultimii ani, iar deficitul a fost eliminat. Măsurile de consolidare fiscală pe acest domeniu nu au rezolvat însă probleme precum nivelul scăzut al beneficiilor, numărul mai mare al beneficiarilor decât cel al contributorilor şi deciziile politice ad-hoc”, subliniază raportul Băncii Mondiale. În ciuda reformelor efectuate, care au determinat sistemul de pensii să treacă pe excedent din 2006, menţinerea acestei situaţii este ameninţată de creşterea cu 50% a pensiilor, anunţată în octombrie 2008, măsură ce ar putea duce la revenirea pe deficit a sistemului, se mai arată în raportul BM.
Agricultura şi transporturile, nereformate
Ideile principale susţinute în raport indică cele două domenii cheie din România, precum transporturile şi agricultura, ca fiind nereformate.
Nici sistemul judiciar nu funcţioneaza eficient, confruntându-se şi acum cu probleme de corupţie şi ineficienţă. Instituţia financiară a prezentat Strategia de Parteneriat cu România pentru 2009 – 2013, în care se pune accent pe reformarea sectorului public şi încurajarea competitivităţii.
Sectorul transporturilor nu a fost reformat în mare parte şi este ineficient, deşi Guvernul se arată interesat de dezvoltarea lui, susţine Banca Mondială (BM), într-un raport. Potrivit instituţiei, una din probleme o reprezintă accesarea redusă a fondurilor structurale şi de coeziune.
Nici în domeniul agriculturii nu s-au înregistrat progrese. Sectorul este fragmentat, învechit şi necesită investiţii majore, ca urmare departamentele guvernamentale responsabile trebuie să îşi îmbunătăţească performanţele prin asistenţa tehnică şi munca analitică, recomandă BM. În replică, ministrul agriculturii, Ilie Sârbu, susţine că toate încercările de reformare din trecut s-au lovit de rezistenţa agricultorilor faţă de comasare şi asociere. „Am încercat în perioada 2001-2004 să adoptăm o lege pentru comasarea terenurilor, dar nu s-a putut. Nici renta viageră nu a dat rezultatele dorite”, a spus Sârbu. Guvernul va trebui să se concentreze şi pe consolidarea rapidă şi profundă a politicii fiscale, altfel România nu va reuşi să evite riscul unei „aterizări dure”, mai apreciază Banca Mondială. De vina sunt politicile fiscale şi de venituri, pro-ciclice, implementate în trecut, care au condus la dezechilibre şi vulnerabilităţi care nu mai sunt sustenabile pe timp de criză. „În contextul în care condiţiile economiei mondiale s-au deteriorat şi deficitele externe au continuat să crească, inflaţia s-a accelerat rapid şi încrederea investitorilor s-a erodat”, arată Strategia BM.
Şi sectorul minier are nevoie de restructurări, dar aici este nevoie de o analiză atentă din cauza ajutoarelor mari destinate acestuia de către stat. Pe de alta parte, Banca Mondială spune că ar putea să sprijinine procesul de privatizare a companiilor de stat din domeniul energetic şi minier, dacă Guvernul va decide reluarea acestuia.
Sistemul de pensii trebuie refăcut. Guvernul va trebui să se ocupe şi de refacerea sistemului de pensii. Potrivit Strategiei, BM recomandă adoptarea unei legi revizuite a sistemului de pensii, prin care acestea să se indexeze la inflaţie, să se egalizeze vârsta de pensionare între femei şi bărbaţi şi să se restabilească majorările contribuţiilor incluse în sistemul de pensii private.
Sorin MILCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here