Bani din buzunarul târgujienilor pentru activitatea politică a unui consilier local PSD. Medicul Udrescu a recunoscut acest lucru în raportul de activitate!

1387

Unul din consilierii locali social-democrați ai municipiului Târgu-Jiu susține, sub semnătură, în raportul anual de activitate, că a fost plătit din bugetul public pentru preocupările sale politice. Grigore Udrescu și-a descris activitatea pentru care a încasat indemnizație de consilier local în câteva fraze, însă în două dintre acestea alesul a menționat participarea sa la ședințele PSD și în campania electorală din vara anului trecut. Culmea e că pe raportul de activitate se regăsește semnătura consilierului juridic al Consiliului Local Târgu-Jiu, dar și cea a secretarului municipalității, care n-au observat ”eroarea” consilierului.

Potrivit Legii administrației publice locale și a Statutului aleșilor publici locali, ”fiecare consilier local, precum și viceprimarul sunt obligați să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului”. Pe 24 aprilie a.c., consilierul local PSD Grigore Udrescu și-a depus raportul de activitate aferent anului precedent, documentul fiind semnat de juristul consiliului local, Loredana Deaconescu și de secretarul municipiului Târgu-Jiu, Grigore Jianu. Medic de profesie, Udrescu și-a descris activitatea de consilier local pe anul 2017 în nouă fraze, adică pe trei sferturi de pagină, în care a menționat ședințele și manifestările la care a participat și că a votat majoritatea proiectelor. De remarcat este faptul că alesul local a inclus în raport și activitatea sa politică, susținând că a participat ”la ședințele organizației municipale a PSD” și ”la campania electorală pentru alegerea primarului Municipiului Târgu-Jiu”. Cu alte cuvinte, Udrescu a încasat indemnizația de 700 de lei, din bugetul public al orașului, pentru activitatea în slujba partidului. Legislația menționată stabilește că, fiecare consilier local primește o indemnizație pentru participarea la ședințele consiliului local și ale comisiilor de specialitate, și nu pentru alte activități, cu atât mai puțin pentru cele politice.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here