Bani în plus pentru pensionarii gorjeni

710

Curtea Constituţională a decis ca indicele de corecţie să fie calculat din nou  pentru pensionarii din toată ţara. Astfel, indicele de corecţie va fi recalculat şi pentru perioada 1 ianuarie – 7 noiembrie 2013, pensionarii urmând să îşi primească retroactiv drepturile.

Indicele de corecţie se aplică la punctajul fiecărui pensionar. Astfel, cu cât cuantumul pensiei este mai mare, cu atât suma acordată va creste. Potrivit Danielei Negoiţă, director adjunct al Casei Judeţene de Pensii Gorj, un număr de aproape 3.500 de pensionari gorjeni au de primit bani de pe urma recalculării indicelui de corecţie. Este vorba despre sumele aferente indicelui de corecţie pentru perioada 1 ianuarie 2013 – 7 noiembrie 2013. În acest caz, fiecare vârstnic din  Gorj are de primit aproape 200 de lei, iar după plata respectivei restanţe, pensionarii îşi vor primi lunar pensiile care au fost majorate la debutul anului în curs. La sfârşitul anului 2013, a intrat în vigoare Ordonanţa de Urgenţă nr. 113/2013 privind unele măsuri bugetare şi, conform actului normativ, pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 inclusiv, indicele care se aplică punctajelor medii anuale determinate conform Legii nr. 263/2010 este de 1,12 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2011 inclusiv, şi de 1,17 pentru persoanele ale căror drepturi de pensie sau deschis între 1 ianuarie 2012 şi 22 ianuarie 2013, inclusiv.

Motivaţia Curţii Constituţionale
Un complet de judecători din cadrul Curţii Constituţionale au precizat că, în noiembrie 2013, a existat o decizie a Curţii care a stabilit că dreptul pensionarilor la indexare se acordă de la 1 ianuarie 2013. Pe de altă parte, legiuitorul a stabilit să aplice această măsură din momentul în care judecătorii constituţionali au dispus-o, respectiv din noiembrie, şi nu din ianuarie 2013, aşa cum dispusese CC. Astfel, drepturile băneşti vor trebui recalculate şi transmise persoanelor care s-au pensionat între 1 ianuarie 2013 şi 7 noiembrie 2013, data la care s-a publicat decizia în Monitorul Oficial. Magistraţii de la Curtea Constituţională au decis că articolul IV din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 1/2013, conform căruia “drepturile de pensie, rezultate în urma aplicării indicilor de corecţie prevăzuţi la alineatul (1), se cuvin începând cu data de 7 noiembrie 2013”, este neconstituţional. Practic, Curtea Constituţională a stabilit că a existat o greşeală în aplicarea deciziei sale din 29 octombrie 2013, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, în 7 noiembrie 2013, decizie general obligatorie, prin care Curtea a constatat că persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 – 22 ianuarie 2013 beneficiază de aplicarea indicelui de corecţie reglementat de articolul 170 din Legea numărul 263/2010 începând cu data de 1 ianuarie 2013.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here