Un joc, o simplă partidă de şah ar putea părea la o primă vedere ceea ce se întâmplă în domeniul educaţiei româneşti. Schimbări nenumărate de tactică pentru atacarea surprinzătoare a celor aflaţi în câmpul de bătaie, figurinele căpătând diverse funcţii, ori de dascăli, ori de elevi, ori, de ce nu, de părinţi.
Pătrăţele albe şi pătrăţele negre pe care se dispun, faţă în faţă, depinde de runda programată – sindicate contra minister, inspectorate judeţene contra primării, profesori contra elevi, părinţi contra profesori si la fiecare dintre aceste confruntări existând şi situaţia inversă, influenţată de cine este la prima mutare.
O astfel de partidă am putut-o observa începută între Primăria municipiului Târgu Jiu şi Inspectoratul Şcolar Judeţean. Cazul prezentat în presa gorjeană, un fel de transmitere a evoluţiei meciului, nu este singular în ţară, el făcând parte din marea întrecere naţională promovată de Ordonanţa 114 care priveşte „eficientizarea cheltuirii banului public prin alocarea banului public per capita pe elev”, aşa cum a explicat ministrul Daniel Funeriu.
În discuţie se află mutarea tinerilor pioni cu ghiozdane de pe careurile Ş.G. 7 la poziţia Ş.G. 2, dar fără cai, aceştia neexistând în joc, deplasarea urmând să se facă pe jos sau cu mijloace de transport în comun, avantajele în aceste variante fiind clare, mai întâi pionii fac sport prin parcurgerea celor peste 2 km sau în cazul autobuzelor – ei au posibilitatea unui mediu de socializare. După cum era normal, ca urmare a acestei intenţii de mutare nemulţumirea este aproape generală pentru cei care sunt doar piese în această dispută. Şi elevii, şi părinţii acestora, dar şi dascălii sunt afectaţi într-un fel sau altul de această tactică de înaintare în metoda de organizarea a claselor I, V, IX din unităţile de învăţământ din mediul urban la limita maximă prevăzută de Legea învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulteriore.
Aşadar pornind de la faptul că nu departe de noi, la vecinii din Dolj sau din Vâlcea, ori din alte judeţe, regăsind alte astfel de exemple ca cel pe care-l putem numi Efectul ,,Vădeni”, al oraşului nostru, putem trage concluzia că situaţia a fost indusă printr-o indicaţie venită dintr-un „capita” nu prea limpede, care punându-şi fiţuica pe genunchi a încropit o lege şi i-a dat drumul să se orienteze la faţa locului. Pentru că nu degeaba găsim, în locurile unde s-a pornit acest proces de comasare a elevilor, concluzii în genul – ” Absurd este faptul că multe dintre şcolile ce urmează să fie abandonate au primit în ultimii doi ani, prin hotărâri de Guvern, sume substanţiale pentru lucrări de reparaţii, consolidări sau modernizări”.
Adică ce contează acele mai multe miliarde de lei vechi, cheltuite înainte, acum alta este dezordinea după care se fac mutările.
Şi uite aşa trec anii şi învăţământul românesc, educaţia, care este măcinată de tot felul de proiecte inventate cu fiecare nouă conducere a ministerului tutelar, este ţinut într-un şah etern de două decenii încoace, fără a lua în calcul situaţia de până la momentul ’89.
Gheorghe Munteanu
