Bărbat din Târgu-Cărbunești, reținut pentru fapte de violență

Angajata unui local din Târgu-Cărbunești a cerut ajutorul polițiștilor, sesizând faptul că în fața barului are loc un conflict între mai multe persoane. În urma scandalului, un tânăr de 32 de ani, din localitate, a petrecut noaptea de joi spre vieri în arestul IPJ Gorj. A doua zi, în urma audierilor, procurorii au decis ca, în timpul cercetărilor, să rămână în arest la domiciliu.
„La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a constatat faptul că un bărbat de 32 de ani, din orașul Târgu-Cărbuneşti, aflându-se în faţa unui local, în urma unui conflict spontan, a agresat și a ameninţat două persoane și a tulburat ordinea şi liniştea publică. Totodată, în urma unei percheziţii domiciliare, la locuinţa bărbatului a fost identificat un pistol calibru 6,35 milimetri
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.
Suspectul nu a contestat măsura arestului la domiciliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here