Bărbatul incendiator umblă liber, de trei zile

E stare de alertă în tot Gorjul. La trei zile după ce ușa de la intrarea într-un bloc de garsoniere din Târgu-Jiu a fost incendiată, principalul suspect este de negăsit. Polițiștii i-au publicat fotografia și cer ajutorul oamenilor. Camerele de supraveghere amplasate la parterul blocului au înregistrat momentul. Surse susțin că, ieri dimineață, polițiștii au mers din nou la fața locului, fiind legitimate mai multe persoane. ”La data de 15 iulie, polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute ar fi distrus, prin incendiere, o uşă confecționată din lemn, destinată accesului în holul de la parterul unui bloc de locuințe, din localitate. Focul a fost stins de locatari, fără a se extinde la alte bunuri. Polițiștii desfășoară activități specifice pentru identificarea autorului, în cadrul unui dosar penal pentru infracţiunea de distrugere. Inspectoratul de Poliție Județean Gorj solicită sprijinul cetăţenilor pentru a identifica persoana din imagini, iar cei care pot oferi informaţii sunt rugaţi să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here