Baschetul profesionist, respins pentru un pumn de bani!

601

În timp ce sportul din judeţ a “tocat” milioane de euro în ultimii ani, relansarea baschetului local a suferit o amânare, iar suma care nu a fost aprobată de autorităţi pare una modică. În această vară, Alexandru Gliga a încercat, alături de alţi oameni din fenomen, să înscrie o echipă în Liga a doua. Energia nu a primit acceptul de a evolua pe prima scenă, iar presupuşii investitori greci s-au evaporat din Tg-Jiu.
“Eu mă ocupam atunci de echipa a doua a Energiei şi aveam un colectiv bun de U18, cu dublă legitimare. Am simţit că acel proiect cu grecii de la Tg-Jiu nu are sorţi de izbândă. La un moment dat, fusesem şi eu cooptat de acel domn, Stathis Smyris, să mă ocup de academia pe care voiau să o promoveze şi ei, o mare parte din copii fiind la mine. Stând de vorbă cu ei am simţit că sunt multe lucruri care nu se pot îndeplini, eu simţeam că duce mai mult spre un eşec. Atunci m-am hotărât să-mi înfiinţez clubul meu personal, să preiau proiectul şi să nu las baschetul în Tg-Jiu să moară. Alături de mine am luat numai oameni de baschet, pe Claudiu Alionescu, fostul antrenor secund al clubului Energia, actualmente director la CSS Tg-Jiu şi Laurenţiu Răuţ, un antrenor de o reală calitate, care a fost preşedinte la Energia. Se zvonea, la acel moment, că tot proiectul meu este condus de domnul Cumpănaşu şi că eu sunt doar o marionetă, dar nu a fost adevărat”, a spus Gliga.
Din nefericire, discuţiile cu autorităţile locale şi judeţene nu au avut sorţi de izbândă. Nu se ştie de ce, pentru că banii nu păreau marea problemă. Federaţia chiar a păsuit oraşul Tg-Jiu pentru a putea înscrie o echipă în eşalonul secund, dar degeaba. Proiectul înaintat de reprezentanţii baschetului presupunea costuri infime şi jucători locali, un restart firesc având în vedere sumele fabuloase cheltuite la Energia.
“Am cerut costurile de transport, cazări, arbitraje plus o indemnizaţie de efort minimă pentru fiecare sportiv. Noi ne creionasem pe hârtie un buget de aproximativ 40 de mii de euro ca să ducem acest campionat. Pentru emulaţia ce se crease în judeţul nostru cu baschetul, eu nu am crezut că poate să se termine aşa rapid”, a mai spus Gliga.
Fostul component al Energiei a declarat că va încerca, şi la anul, să convingă factorii de răspundere de necesitatea formării unei echipe competitive. Există însă o mare problemă. Deşi clubul poate fi constituit pe scheletul CSS Tg-Jiu, lipsa de materie primă este evidentă. “Problema este că acei copii care au făcut pauză de un an vor pleca la facultate pentru că nu au o siguranţă. Asta este cea mai mare problemă, pentru că regula în Liga I spune să ai 7 sportivi sub 20 de ani. De unde poţi să-i mai iei? Noi, avându-i aici, nu am putut să le oferim această continuitate. Vom încerca şi anul viitor pe structuta echipei U18, cu toate că ei sunt mai micuţi, cei conduşi de Laurenţiu Răuţ. Pe baschetbaliştii gorjeni trebuie să-i convingem să dea la o Facultate aici, în Tg-Jiu, pentru că majoritatea sunt clasa a XII-a”, a mai spus Gliga.
Cătălin Pasăre

1 COMENTARIU

  1. Domnule gliga, ești un mincinos! În spatele tău era cumpanasu, de aia ai fost refuzat! Si încă ceva de bun simt legat de finantare: se vede ca habar nu ai de organizarea unei competitii oficiale de baschet! Doar arbitrajele la liga 1 duc la peste 10.000 de euro! Apoi, deplasarea jucătorilor, cazarea acestora, masa, medicamentatia mai fac 30.000 euro! Indemnizație, cum îi spui tu, mai înseamnă încă 12×1200×9=129.600 lei, adică aproximativ 29.000 euro! Apoi salariul tău, al lui alineatul, al mânerului mai fac vreo 5000 euro! Deci cum rămâne cu 40.000 euro? Astea sunt sume de bun simt! Si în legătură cu grecii: întreabă pe cumpanasu câți bani au cheltuit fraierii aia înainte de a fi siguri pe ceva! Ca o informație în premiera pentru tine: doar la federație au plătit o data 14.000 lei și o data 27.000 lei, deci peste 9.000 euro, datoriile lăsate de cumpanasu! Dar toate astea ar trebui sa le știi de la alionescu, prietenul tău! Dar tu nu vrei sa le spui, mai bine te lauzi cu ce bun și viteaz ai fost tu! Nu e frumos, domnule profesor, nu e frumos!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here