Bătaie între frați, pe o trecere de pietoni din Târgu-Jiu

337

Trei bărbați au fost reținuți aseară, în urma unui scandal care a avut loc în noaptea de marți spre miercuri, pe o trecere de pietoni, din apropierea Colegiului Național Tudor Vladimirescu, din Târgu-Jiu. Agresorii, un șofer și doi pasageri din mașina acestuia, între care și fratele său, ar fi fost deranjați că unul dintre cei trei pietoni, în timp ce se afla pe trecere, s-ar fi răzgândit și s-ar fi întors din drum. În acel moment, conducătorul auto ar fi coborât din mașină și ar fi început să-l lovească, fiind ajutat și de pasageri. În ajutorul victimei au sărit ceilalți doi pietoni, un bărbat și o femeie, chiar frații celui lovit.

”La data de 25 aprilie, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au reținut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă  al IPJ Gorj trei  bărbaţi, cu vârste cuprinse între 23 şi 38 de ani, toţi din comuna Drăgotești, bănuiţi de săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe. Aceştia, în urmă cu două seri, ar fi exercitat acte de violenţă asupra a doi tineri, de 19 şi 22 de ani, din comuna Bălești, în timp ce se deplasau pe strada Unirii, din municipiul Târgu-Jiu, provocându-le leziuni ușoare, ce nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, după care au părăsit zona, cu un autoturism. Cei în cauză urmează să fie prezentați, astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

 

Detalii în ediția de mâine! 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ana Maria Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here