Bătaie mare la Judeţ! Băleşti, Gilortul şi Ştiinţa se gândesc deja la anul 2017

725

La finalul turului, patru puncte le separă pe cele trei echipe care îşi dispută supremaţia în fotbalul judeţean. Internaţional Băleşti are un punct avans faţă de Gilortul Tg-Cărbuneşti şi patru faţă de Ştiinţa Turceni, dar reprezentanţii celor trei echipe sunt conştienţi că nu există o favorită certă la promovare. Mai mult, deşi fotbalul se confruntă cu dificultăţi financiare şi în eşaloanele superioare, antrenorul de la Gilortul, Mihai Dinu, a apreciat calitatea meciurilor din prima parte a sezonului. “Nu există o favorită certă la promovare. Am mers umăr la umăr din prima etapă. De 10 ani sunt eu în Gorj, şi mi se pare unul dintre cele mai bune sezoane. A venit şi Sadu din spate, şi Bustuchin are o echipă bună. Nu mai vorim de Turceni şi de Băleşti, pentru că ne luptăm pentru primul loc. Cred că perioada din iarnă va face diferenţa. Mă refer şi la transferuri, şi la pregătire. Planul meu şi al conducerii este să aducem cel puţin 6-7 jucători. Vrem să ne întărim, pentru că am avut un lot subţire de 14-15 jucători”, a spus Dinu. Pe de altă parte, şi trupa din Băleşti, singura neînvinsă în primele 15 runde, se gândeşte să mai înregimenteze fotbalişti. “Cred că poziţia în clasament reflectă valoarea lotului, dar părerile pot fi împărţite. Eu îmi cunosc forte bine jucătorii, şi ei sunt foarte buni. Sunt sigur că o să completăm lotul cu câţiva fotbalişti, e şi normal să fie aşa dacă ne propunem mai mult. Trebuie să ataci locul 1 nu doar cu câteva rezerve, trebuie să ai un lot mai consistent. Cu siguranţă îl vom avea, pentru că întotdeauna vreau mai mult”, a spus antrenorul liderului, Dan Vasilică. Tehnicianul ştie că echipa sa nu are un avantaj consistent, dar s-a declarat încrezător în şansele câştigătoarei Super Cupei Gorjului. “Avem un avantaj minim faţă de Gilortul, şi unul mai confortabil faţă de Turceni. Campionatul o să se joace până în penultima etapă, depinde ce vom face până acolo. Dacă o să se joace numai pe teren, probabil că vom fi câştigători ca şi acum. Rămâne de văzut. Plecăm cu un avantaj minim, care se poate întoarce la primul eşec. N-am decât vorbe frumoase, şi îmi felicit toţi jucătorii şi colaboratorii, pentru că munca s-a văzut şi toate rezultatele au fost favorabile”.23 2
Pe de altă parte, organizatorul de competiţii al Ştiinţei Turceni, Vali Modrea, nu ştie cum se vor putea întări cele trei echipe din Liga a 4-a. “Toată lumea vrea să aducă jucători, dar de unde? Din urmă nu vine nimic, iar echipele au fotbalişti care s-au perindat pe la Liga a 3-a şi Judeţ. Copii nu vin deloc din spate, pepiniera la nivel de Liga a 4-a e zero. Anul trecut, am câştigat campionatul judeţean de juniori A1 la Turceni, acum suntem pe locul I, dar mă uit la copii şi nu pot să afirm că e vreunul care să facă pasul spre Liga a 4-a. Fotbalişti ar trebui să ne cam luăm unii de la alţii”. Modrea a mai spus că echipa sa are şanse la titlu în ciuda dezavantajului “geografic”. “Suntem între Gorj şi Dolj. Ne vine greu nouă să ajungem la antrenamente, şi cu toate acestea facem câte două pe săptămână. Când vrei să iei fotbalişti la Turceni, toţi fug de distanţă. La Băleşti, dacă stai în Tg-Jiu, în 5 minute ajungi la stadion. Cred că suntem echipa care are cei mai mulţi jucători din zonă, cred că 70% sunt din Turceni. Am mulţumit şi partea locală şi, de bine, de rău, în ultimii ani am fost acolo în primele 3 echipe în Campionatul Judeţean şi doi ani la Liga a 3-a. În funcţie de ce transferuri se mai fac, de cum se gestionează returul, şi de norocul pe care îl au, oricare din cele 3 echipe se bate la titlu. Nu există favorită, orice echipă în retur va pierde puncte. Ne întâlnim între noi, plus că mai sunt surprize”.
Atât Ştiinţa Turceni, cât şi Gilortul Tg-Cărbuneşti consideră ca au pierdut puncte în meciuri pe care nu aveau voie să nu le câştige. “Am avut un parcurs destul de bun, dar cu sincopele Sadu şi Rovinari. Au fost meciuri pe care le puteam câştiga destul de uşor, dar am stat foarte rău la finalizare. Le-am zis fotbaliştilor mei că nu abordează corect partida cu Jiul, să lase miştourile. Am avut dreptate, am fost egalaţi pe final. Numai noi şi Cărbuneştiul puteam să facem egal acolo. Cu aceste 5 puncte eram pe locul 1”, a spus Modrea. “În ciuda începutului mai slab, sunt foarte mulţumit de băieţi, de conducere şi locul 2 este un loc foarte bun, ţinând cont că suntem doar la un punct de lider. Noi sperăm să terminăm pe primul loc şi să mergem la baraj. Contracandidatele noastre au echipe bune. Faţă de ei avem însă baza sportivă care ne ajută foarte mult, conducerea care este lângă noi, lucrăm foarte mult şi sperăm să se vadă la final”, a declarat şi tehnicianul Gilortului, Mihai Dinu.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here