Bătrână găsită decedată în condiţii suspecte

317

4O anchetă a fost deschisă de poliţiştii şi procurorii gorjeni pentru a stabili împrejurările în care s-a produs moartea unei femei de 77 de ani în localitatea Valea din comuna Bolboşi. Bătrâna a fost găsită fără suflare luni seara chiar de un nepot de-al său care venise să o viziteze la început de an.

Elena Feţeanu fusese văzută ultima dată în viaţă de către acesta în a doua zi de Crăciun, când bărbatul venise tot aşa ca să o vadă şi să o întrebe ce mai face. Rudele spun că au găsit uşa de la intrare încuiată, iar lucrurile prin casă nu erau răvăşite. Cu toate acestea, bătrâna zăcea fără suflare pe pat, aparent moartea fiind una firească, datorită vârstei pe care o avea femeia. Poliţiştii veniţi la faţa locului au constatat însă că pe corpul bătrânei sunt urmele unor lovituri, prin casă fiind descoperite şi unele pete de sânge. Toate aceste indicii i-au pus pe anchetatori pe gânduri, oamenii legii încercând acum să afle ce anume s-a întâmplat în ultimele clipe de viaţă ale femeii. Trupul neînsufleţit al acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.

Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here