Bătrână paralizată, aruncată ca un câine din Spitalul Sadu

528

O femeie în vârstă de 74 de ani, paralizată, aflată în îngrijirea unei familii cu suflet din Scoarţa, a fost aruncată afară din Spitalul Sadu, la finalul săptămânii trecute, după ce personalul medical a anunţat autorităţile locale şi aparţinătorii că dacă nu vin după ea urgent ei o dau afară din unitatea medicală. De fapt, reprezentanţii unităţii medicale nu s-au limitat doar să ameninţe şi şi-au dus la bun sfârşit planul, mai ales după ce au auzit că aparţinătorii au cerut clemenţă şi păstrarea bătrânei în spital deoarece ei erau plecaţi din localitatea de domiciliu. Doctorul femeii a chemat însă un taxi, a băgat femeia într-o pătură şi a dus-o la Mogoşani, transportatorul abandonând-o pe bătrână ca pe un colet în faţa gospodăriei a cărei propărietari erau plecaţi. După ce a zăcut câteva ore în iarbă, în şanţ, femeia a fost băgată în casă, la adăpost, cele întâmplate făcând înconjurul comunei, localnicii crucindu-se de cruzimea de care au dat dovadă reprezentanţii spitalului din Bumbeşti-Jiu.

Bătrâna care a ajuns să fie aruncată din spitalul unde a primit, pentru scurt timp, îngrijiri medicale locuieşte de patru ani pe raza comunei Scoarţa. Femeia domiciliase la Bălăneşti în satul Glodeni, dar după ce i-a făcut acte pe locuinţă fiului şi norei sale, a fost dată afară din casă. Asta la decesul fiului său, povesteşte vârstnica, care alungată de noră şi nepot a ajuns la mila autorităţilor din Scoarţa.
Primarul Aurelian Cotîrlău a fost cel care i-a dat o mână de ajutor femeii şi a adăpostit-o pe proprietatea unei alte bătrâne din comună. “Am dus-o la Mogoşani, i-am pregătit acolo o cameră şi a ieşit din iarnă. Apoi au luat-o de aici nişte tineri, o familie căreia i-a fost milă de bătrâneţea femeii şi a vrut să-i ofere ajutor. Au luat-o la ei, dar în ultimul timp aceasta s-a îmbolnăvit şi a paralizat. Au dus-o la spital, iar când au fost anunţaţi să meargă după ea că o dau afară din unitatea medicală, oamenii erau la muncă”, a explicat Cotîrlău.

Primarul, sunat de medic să vină după bătrănă
Nu numai familia care avea grijă de bătrână a fost sunată să vină vineri după aceasta la spital, însuşi primarul Cotîrlău a fost apelat să se prezinte de urgenţă la unitatea medicală să ridice femeia, în caz contrar va fi lăsată în stradă. “M-a sunat doctorul Oprea, la ora zece, să vin după bătrână. Eram la Bucureşti la Congresul PNL. I-am spus că îmi este imposibil să ajung, dar nimeni nu a înţeles. Au băgat femeia în pătură şi au dus-o la Mogoşani, au lăsat-o acolo în iarbă şi au plecat”, spune, şocat, edilul local care menţionează că îi caută de atunci disperat un loc într-un cămin de bătrâni vârstnicei bolnave.
“Am vorbit la Suseni, am vrut şi la căminul de la Săcelu, chiar dacă e privat, îi dădeam un ajutor de urgenţă ceva. Dar, până acum, nu am reuşit să-i găsesc loc. Nu sunt locuri, iar aceasta are pensia doar 400 de lei”, a mai menţionat primarul.

Femeia nu are certificat de handicap şi nici pensie 600 de lei
Autorităţile locale sunt în procedura de obţinere a certificatului de handicap necesar la înscrierea într-un cămin de bătrâni, dar aceasta are pensia mai mică decât se impune în astfel de cazuri. Bătrâna ar fi trebuit să aibă 600 de lei pensie lunară pentru a se încadra mai uşor, dar fiind caz social are prioritate, Direcţa Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj urmând să se implice în acest caz dramatic. Se va găsi o soluţie, asigură cei de la DGASPC, dar şi primarul din Scoarţa care face eforturi să o găsească totuşi la Băleşti şi pe nora bătrânei. Acesta îi va da un ajutor social de urenţă familiei care are grijă, în ciuda problemelor de sănătate ale femeii, de bătrână.

Sistemul şi lipsa de omenie
Chiar dacă demersul medicului este explicabil în urma datoriilor pe care unităţile medicale le acumulează pentru fiecare pacient, totuşi lipsa de omenie şi de înţelegere de care au dat dovadă responsabilii Spitalului Sadu este condamnabilă. Am încercat să îi cerem părerea şi directorului unităţii medicale din Bumbeşti-Jiu, în legătură cu cele întâmplate în ograda sa dar, Aurel Stolojanu, ca de obicei, nu a răspuns la apelul nostru.
Aşteptăm însă ca cei care o pot ajuta pe bătrâna paralizată să facă asta, cât mai repede, femeia având nevoie de îngrijire.
Anamaria Stoica

1 COMENTARIU

  1. De ce ar raspunde Aurel Stolojanu la apelurile dvs? Omul asta nici nu te mai cunoaste daca-i intri in spital fara macar o bancnota de 200 lei. Face bani pentru nevasta-sa, ca sa aiba femeia cu ce sa plateasca hotelurile in care poposeste peste noapte cand cu unul, cand cu altul… Saraca batrana mai mult ca sigur n-a avut malai ptr doctori, malai ptr asistente, malai ptr director! A, si mai nou, nevasta lui Stolo promite angajari la spital la barbatu-sau. Evident, nu degeaba.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here