Bătrânii, informaţi despre furtul din locuinţe

353

foto 008În cadrul „Săptămânii mobilităţii”, poliţiştii gorjeni au vizitat ieri asociaţiile de pensionari unde au discutat cu aceştia despre prevenirea furturilor din locuinţe, aceasta fiind tema zilei. Campania de informare a continuat şi într-un loc public, în centrul municipiului Târgu-Jiu, acolo unde a fost amplasat un punct de informare.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei, bătrânii sunt, probabil, cei mai predispuşi la furturile din locuinţe, mai ales când este vorba despre pensionari care locuiesc singuri. Astfel, fie sub pretextul că vând ceva sau sub acela că doresc să cumpere, fie vând diferite produse de sezon, mai ales în mediul rural, infractorii pot avea acces în casele oamenilor. Un singur moment de neatenţie poate fi de ajuns pentru hoţii experimentaţi, bătrânii fiind, de cele mai multe ori, victime sigure. Din această foto 002cauză oamenii legii au găsit de cuvinţă să discute cu aceştia despre modul în care se pot feri de astfel de infracţiuni. Ziua de ieri a fost dedicată prevenirii furtului din locuinţe, campania de informare fiind continuată şi prin intermediul unui punct de informare, amplasat în centrul Târgu-Jiului. Cetăţenii care au trecut prin zonă au primit pliante informative şi au putut adresa întrebări poliţiştilor aflaţi acolo. Aceştia au declarat că în general oamenii se arată receptivi la astfel de acţiuni. „Săptămâfoto 003na prevenirii criminalităţii” va continua cu mai multe activităţi atât pe parcursul zilei de astăzi cât şi mâine.

Dorina Cioplea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here