Bebelușul din Berlești, internat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii-Secția Arși din București, nu a trecut de perioada critică!

549

Părinții sunt cu el, iar autoritățile locale le oferă un ajutor financiar
Copilul de aproape 2 ani, din comuna Berleşti, care a suferit, duminică, arsuri pe 30% din suprafaţa corpului, după ce a căzut în oala cu ciorbă fierbinte, se află internat la Spitalul “Grigore Alexandrescu” din Capitală, băiețelul fiind transportat imediat din Târgu-Cărbunești cu un elicopter SMURD la unitatea medicală. Părinții au ajuns și ei, duminică seara, la spital, dar și-au supravegheat copilul de la distanță, bebelușul fiind imediat conectat la aparate, în timp ce medicii au roit în jurul lui. Autoritățile locale din Berlești s-au mobilizat pentru a ajuta familia copilului, știut fiind că părinții sunt tineri și au nevoie de un sprijin material. Și cetățeni ai localității au anunțat că vor încerca să-i ajute, mama băiețelului, de 19 ani, fiind însoțitor pentru bunica sa, imobilizată la pat.

Părinții copilului ars au ajuns, duminică seara, cu o mașină la spitalul unde a fost dus copilul lor cu un elicopter SMURD. Îngrijorați, mama și tatăl au încercat să discute cu medicii, dar li s-a spus doar să aștepte, deoarece primele 36 de ore sunt vitale, neștiindu-se la ce nivel al pielii sunt arsurile.
Nu se cunoaște câte straturi ale pielii au fost afectate, copilul suferind arsuri pe picioare și în zona spatelui.

Primăria Berlești ajută familia
Iulian Berlescu, primarul comunei Berlești, a declarat, ieri, pentru Gorjeanul că va sprijini familia greu încercată, știut fiind că părinții nu sunt căsătoriți, femeia trăind din banii pe care îi primește ca însoțitor de la primărie, în timp ce tatăl este angajat al unei firme de salubrizare. “Vom ajuta familia copilului ars cu o sumă de bani. Nu s-a stabilit încă valoarea, dar îi ajutăm, deoarece știm prin ce trec. Suma va fi votată de Consiliu Local”, a precizat primarul Iulian Berlescu.

Mama, consiliată de DGASPC
Luni dimineața, o echipă pluridisciplinară a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj s-a deplasat la Berlești, la casa în care mama și copilul locuiesc și au ajuns la concluzia că aceștia au condiții bune. “Am trimis la Berlești o echipă pluridisciplinară compusă din asistent social și psiholog și s-a evaluat situația la fața locului. Familia are condiții bune de locuit; în casă era curățenie și căldură. Mama are 19 ani și are un venit lunar, fiind asistent personal al unei persoane cu handicap.Din luna ianuarie, tatăl copilașului nu mai locuiește cu mama micuțului. A fost un accident ceea ce s-a întâmplat, duminică, iar mama va fi consiliată de DGASPC pentru responsabilizare și creșterea calității parentale, având în vedere vârsta sa. În funcție de cercetările poliției, de rezultatul anchetei, vom vedea dacă se impune scoaterea micuțului din familie”, a spus Laurențiu Diaconescu, directorul general al DGASPC Gorj.

Dosar penal pentru violență în familie
Reamintim că, reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, Poliţia Oraşului Târgu-Cărbuneşti au fost sesizate, duminică, de reprezentanţii spitalului orăşenesc din localitate cu privire la faptul că la unitatea medicală a fost adus un minor de aproximativ 2 ani ce prezenta arsuri pe corp provocate de un lichid fierbinte. Din verificările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că minorul, în timp ce se afla în bucătăria locuinţei din localitatea Berleşti, s-ar fi dezechilibrat şi ar fi căzut într-un recipient cu lichid fierbinte, care fusese coborât de pe plită cu puţin timp înainte. Minorul a suferit arsuri pe aproximativ 30% din suprafaţa corpului, fiind dus de părinţi la spital pentru îngrijiri medicale. Potrivit directorului Spitalului Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, Constantin Tîrziu, copilul a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală. În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
ANAMARIA STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here