Când ia foc o mirişte sau o pădure se mobilizează la timp toată lumea. Incendiul se stinge şi natura se reface miraculos, ba mai mult, după ardere dispar şi vectorii de boală. Când arde o casă sau un obiectiv de importanţă socială, un magazin, un depozit, sau chiar o benzinărie, pagubele pot fi calculate până la ultima centimă cu mare precizie.
Toate incendiile de acest fel ard mai rău la buzunare decât la suflet. S-a întâmplat însă ca în buricul târgului, la kilometrul zero, acolo unde se dă ora exactă pentru România să ardă o maternitate, un leagăn al vieţii. A ars fără speranţă o secţie de noi născuţi, o secţie în care speranţa de viaţă este ea însăşi limitată. A ars pentru că acolo s-au utilizat aparate învechite, s-au făcut improvizaţii şi s-a acţionat cu aceeaşi stânjenitoare nepăsare de la vlădică până la opincă. Cum o să ştie marele profesor universitar, făcătorul de miracole, în viaţa unor cupluri disperate, ce este acela circuit electric improvizat, izolaţie neprofesională sau, în cel mai banal stil ce este acela circuit de protecţie, circuit care ar fi fost obligatoriu într-un salon atât de sensibil. Nu trebuie să ne ascundem după cireş atunci când încercăm să pasăm vinovăţia în cele mai îndepărtate unghere pentru a proteja fie o personalitate, fie un om obişnuit. A greşit asistenta? Sigur că da! Ar fi trebuit să scrie o sută de rapoarte în o sută de zile în procesul verbal de primire predare a serviciului că instalaţia electrică a aparaturii de aer condiţionat produce insecuritate pentru salon. A greşit atunci când a plecat pentru că mai plecase şi în alte dăţi fără să fie înlocuită de altcineva fiindcă aşa era normal, numai că de data aceasta s-a întâmplat tragedia. A greşit şeful de secţie, directorul de spital, infirmiera, organismele responsabile cu paza contra incendiilor? Sigur că da! Au greşit pentru că au observat prea târziu că nu mai merge „şi aşa” cum a mers până acum.
Drama este alta. Au ars nişte copii. Ei nu se puteau apăra, iar oamenii nu au nicio scuză atunci când tratează sufletele mici ca pe nişte obiecte pentru că astfel dovedesc tuturor cât formalism există într-o profesie unde orice greşeală poate fi fatală. Nu suntem educaţi pentru devotamentul faţă de ceea ce trebuie să facem. Îl clamăm doar, chiar dacă uităm de el în secunda imediat următoare. Pe noi ne interesează salariile, importanţa de moment şi dacă avem norocul să ne reuşească acţiunile profesionale, atunci restul amănuntelor nu mai are importanţă.
Notă: Niciodată focul nu se aprinde instantaneu. El arde mocnit, mai ales atunci când cuprinde în arderea mocnită elemente uşor inflamabile, cum sunt izolaţiile de pe cablurile electrice. Acea ardere are un miros specific, care se simte de la distanţă. Se putea simţi şi de pe hol, numai că atunci când vine momentul decontării nepăsării anchetatorii pot uita că omul are şi miros. De aceea vina pentru tragedia din Maternitatea Giuleşti este colectivă, depinde însă cine va fi cel „desemnat” să plătească pentru toţi ceilalţi.
Constantin Bunilă
