Berica lui Bunilă – NIET la Preşedinţie!

bunila (1)Poporul român şi să vrea să-şi consacre atitudinea republicană n-o poate face pentru că nu are un partid republican, care să-i reprezinte voinţa, după cum nu are nici un partid regalist care să reinstaureze Monarhia Constituţională.

În ajun de Sfântul Ion, gândindu-mă la toţi Ionii gorjeni, politicieni reprezentativi: Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Ruşeţ – senator PD-L, Ion Florescu – fost deputat şi senator, actualmente director în Consiliul Judeţean, Ion Sanda – de la Motru, un politician absolut remarcabil, la fel ca şi Ion Cojocaru – preşedintele liberalilor motreni – am ajuns la concluzia că din conjugarea iniţialelor prenumelor preşedinţilor României se ajunge la o negare, care poate explica starea politică a naţiunii în acest moment. Luând-o în ordine, preşedinţii României s-au numit: Nicolae, Ion, Emil şi Traian, cu o singură observaţie, chiar dacă Ion Iliescu a avut mandate separate, înainte şi după Emil, în calcul este luat doar un singur nume. Rezultă un cuvânt de origine slavă, slavii fiind tot credincioşi ortodocşi, care reprezintă o mare negare, „NIET” în limba slavă însemnând „NU”.

Gândindu-ne şi la faptul că ideea trăsnită a lui Nicolae Ceauşescu de a deveni din prim-secretar preşedinte de ţară, doar pentru a avea sceptru şi jilţ, coincide în mod nefericit cu intrarea României într-o perioadă de sacrificiu pentru plata datoriei externe de atunci a ţării. Rezultă foarte clar că Republica nu este o formă de stat care să convină României şi s-o ridice pe culmile prosperităţii.

De la instituirea primei preşedinţii, până în ziua de astăzi, România a tot căzut economic şi a tot sărăcit, văzând cu ochii.

N-am fost şi nu sunt un regalist, nu am treabă cu Alteţea Sa regele Mihai, dar cred că o Monarhie Constituţională cu atribuţii moderne i-ar permite lui Traian Băsescu să ajungă în cele din urmă premier şi să conducă deschis şi detaşat şedinţele de Guvern, cum a făcut-o ultima dată.

Nici Adrian Năstase n-a avut suficientă vână să-l înfrunte pe Ion Iliescu şi să îndrepte ţara pe o cale mai bună, motiv pentru care nici n-a fost susţinut în alegeri să ajungă preşedinte, cum ar fi fost normal. Ar fi rezultat alt aranjament al iniţialelor prenumelor, de data aceasta o interjecţie de alungat câinii: „NIEA!”. Soarta a vrut altfel. Însă nimic nu se poate schimba, atâta vreme cât comportamentul românului este influenţat de bătaia vântului politic şi de dependenţa, de mersul vecinilor.

Notă! Sfântul Ion este ultima sărbătoare din ciclul Sărbătorilor de iarnă. Anul acesta este primul în care duminica deschide săptămâna calendarelor. În Biblie, în Geneză, scrie negru pe alb că Duminica este ziua Domnului, ziua în care Dumnezeu s-a odihnit după facerea lumii. Ultimul gest de creaţie făcut de Dumnezeu a fost omul. Probabil că el a fost făcut sâmbăta. În tradiţia populară sâmbăta sunt trei ceasuri rele, saturniene, adică grele. Să fi fost acesta motivul pentru care sâmbăta a ajuns ultima zi a săptămânii?! Vom afla după cum vom simţi, începând săptămâna cu o zi de odihnă.

Anul acesta, Sărbătoarea de Sfântul Ion poate dura trei zile, prilej pentru noi de a le dori tot binele din lume purtătorilor acestui prenume foarte popular.

Constantin Bunilă

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here